fb

Ne-am schimbat atât de mult, dragul meu. Și totuși, îmi este dor. La naiba, vino acasă, eu te aștept

Atunci când totul se terminase între noi, eu simțeam că e începutul. Atunci când am pornit pe drumuri diferite, eram sigură că drumurile, odată și odată, se vor întâlni. Că tu vei veni. Că eu te voi găsi. Ne-am schimbat atât de mult în ultimul timp, încât abia dacă te mai recunosc. De asta te-am rugat să pleci: ca să mai păstrăm o șansă pentru fericirea noastră. Ca tu să te gândești și eu să mă regăsesc. Ca ambii să înțelegem cât de mult avem nevoie unul de celălalt. Și am înțeles… Am înțeles?

Tu ai găsit potrivit să îți trăiești prezentul, și eu am rămas cu trecutul. Tu ești fericit și eu sunt fericită… pentru tine. Gândurile noastre nu mai sunt la fel. Emoțiile noastre nu mai sunt la fel de intense. Ai promis că te întorci și te-ai întors, doar că nu mai erai tu. Ți-e bine. Mi-e dor. Și astfel rătăcim pe același mal. Ne pierdem pe același țărm. Ne vindem unul altuia aceleași povești. Că tu ești fericit cu altcineva. Că eu sunt bine acolo unde sunt. Și ambii mințim.

Ne-am schimbat ca să ajungem aici. Am trăit multe momente împreună. Momente de fericire, momente de dragoste, momente de suferință. Dar nu am trăit un moment de împlinire. Sunt sigură că atunci, în trecut, nu era momentul potrivit. Atunci trebuia să ne învățăm lecția. Acum însă eu te aștept. Tu să vii. La naiba, vino acasă, căci te aștept.

Ne-am schimbat atât de mult, dragul meu. Și totuși, îmi este dor. La naiba, vino acasă, eu te aștept!