Născocim tot felul de motive ca să nu iubim, de teamă că vom suferi, că vom fi părăsiţi într-o bună zi. Şi totuşi, cât de tare iubim viaţa, deşi ştim că şi ea ne va părăsi într-o bună zi

Cei care nu iubesc li se sting lumânările pe întuneric. Cei care iubesc nu au nevoie de lumânări, pentru că le luminează inima. Cei care nu iubesc își dau seama într-o zi că ar da o viață pentru o noapte cu omul iubit. Cei care iubesc își trăiesc viața așa încât fiecare zi și fiecare noapte să fie o împlinire. Cei care nu iubesc visează la o familie fericită cu copii și-o soție iubitoare.

Cei care iubesc de mult timp își vor săruta copiii înainte de somn și vor avea grijă de soția lor. Iubirea până la urmă face diferența dintre o relație fericită și una nefericită, dintre oameni împliniți și oameni neâmpliniți. Poți să îți găsești liniștea interioară, să fii fericit în momente de singurătate, dar devenim cu adevărat liniștiți și împăcați cu noi când împărțim această fericire la doi.

Unii însă găsesc în dragoste un motiv de suferință și dezamăgire și refuză să mai iubească. Sunt părăsiți, trădați, înșelați, pelacă de lângă ei omul pentru care și-ar fi dat viața și din acel moment pleacă și dragostea. Însă cu siguranță nu dragostea pleacă. Sunt oameni care vin în viața noastră pentru a ne da o lecție, nimic mai mult. Alții vin să le oferim noi lecții de dragoste, arătându-le cum se iubește cu adevărat. Însă și unii și alții oricum vor pleca, pentru că nu vor fi adevăratele jumătăți.

Dragostea care ți-e predestinată nu pleacă. Omul care te iubește cu adevărat nu pleacă. Din lipsa de înțelegere transformăm o relație de-o zi într-una de-o viață, un prezent într-un viitor care ne leagă de cineva. După ceva timp suntem trădați de propria visare, de omul de lângă, de planurile făcute. Atunci născocim o mie și-un milion de pretexte să nu mai iubim. Devenim antipatici propriei fericiri, iar dacă nu ai ce să împarți cu cineva, mai ales din fericire, totul devine pierdut.

Însă nimic nu este pierdut. Pentru că în esență nimic nu este obținut, construit, trăit pe ambele părți cu adevărat. Suferințele în dragoste sunt bune, căci doar după ce suferi știi cum se iubește cu adevărat. După ce ești trist poți să percepi fericirea, să o împarți. Dar asta nu te împiedică să iei totul de la capăt. Cât de dureros și imposibil pe alocuri nu ar părea. Vei înțelege apoi că începutul abia vine, trăit la brațul unui bărbat adevărat. Sau al unei femei frumoase, frumoasa ta.

Să nu iubești doar pentru că ai iubit și ai suferit sau nu ți s-a răspuns la fel sau a plecat e ca și cum ai refuza să trăiești de la prima problemă. Probleme sunt multe, viața e una. Iubiri sunt multe, dragostea e una. Prezentul e unul. E bine să iubești total, să speri la un viitor, să nu-ți imaginezi viața fără cineva. Dar nu e bine să o faci cu oricine. Iar dacă ai trăit o greșeală, nu înseamnă că vor urma și altele. Dacă vor urma și altele, să știi că problema e în tine, nu în cel de alături. Până la urmă, după toate lecțiile învățate, vei găsi ceea ce cauți. Numai nu inventa motive care să devină realitate. Nu trăi cu frica în dragoste. Nici cu disperarea. Iubește azi. Pentru ieri și pentru mâine.

Născocim tot felul de motive ca să nu iubim, de teamă că vom suferi, că vom fi părăsiţi într-o bună zi. Şi totuşi, cât de tare iubim viaţa, deşi ştim că şi ea ne va părăsi într-o bună zi. – citat cu autor anonim