S-a potrivit în viața mea, atunci.
– Mă poți ajuta, te rog?
– Sigur! Permite-mi…
El deschide portiera mașinii și o ajută să urce, îi oferă șoferului de taxi 15 lei și îl roagă să o ducă pe doamna în siguranță acasă.
– Să ai o zi frumoasă!
– Multumesc, la fel.
Rămâne în urma mașinii, uitându-se după ea până când mașina nu se mai zărește.
Am trecut pe lângă ei la ieșirea dintr-un mall și mi-au părut un cuplu frumos, de aceea am acordat atenție gesturilor dintre ei. Am zâmbit în fața acestui dialog și mi-am imaginat ce frumos au îmbătrânit împreună și cum, probabil, împărtășesc respectul ăsta de niște ani, având în vedere argintiul firelor din părul elegant coafat al doamnei.
Mi-am continuat plimbarea, cu un zâmbet pe chip și-un gând în minte: Așa o fi arătând iubirea mea peste 30 de ani?
– N-am știut să o iubesc la timp… Se aude din spatele meu și mă întorc ca să înțeleg de unde vin cuvintele.
– Ți-am zărit privirea admirativă, spre mine și doamna mea și-am simtit că-ți pot spune despre noi. Îmi dai voie?
– Sigur, mi-ar face plăcere.
Ne-am continuat plimbarea în pas domol, prin parc.
Vocea domnului era clară, iar cuvintele-i conturau povestea de iubire.
– Ne cunoaștem din tinerete. Ne-am întâlnit întâmplător într-o toamnă târzie și niciunul dintre noi nu și-a dat seama cât de important avea să fie celălalt. M-a iubit…
M-a iubit ca nimeni alta, mi-a fost sprijin când am avut nevoie și m-a încurajat să fiu bărbat. S-a potrivit în viața mea, atunci.
– Așa ar trebui să fie iubirea, nu?
– Da, așa. Iubirea cea mai frumoasă e cea care scoate ce e mai bun din tine. Dragostea pe care o oferi din inima, fără să simți că faci sacrificii sau chiar dacă simți asta, să le accepți ca fiind acolo, pentru că acolo le e locul, e cea pe care o prețuiesc cel mai mult.
– Mă bucur că ați întâlnit-o și ați trăit-o și… că încă o trăiți. Se vedea în ochii voștri, ai amândurora.
Zâmbește subtil, dar ochii îi sunt în pământ și pumnul i se încleștează.
– Am întâlnit-o. Dar nu am trăit-o, nu suficient. Am fugit de ea atunci, acum 27 de ani… Am crezut că nu sunt pregătit să fiu al unei singure femei, că încă mai aveam de „gustat” dintr-ale vieții jocuri, eram convins că mă pot întoarce la ea oricând, doar mă iubea…
Dar m-am întors prea târziu. Alt bărbat a iubit-o în toți anii ăștia, alt domn i-a fost soț, pe alt om l-a făcut viu iubirea ei, nu pe mine. N-am știut să o iubesc la timp…
– Oh, dar credeam că…
– Ne întâlnim uneori întâmplător și atunci am șansa să mă bucur de compania ei, chiar și câteva minute. De fapt, nu e chiar întâmplător.
Am învățat că în fiecare luni și joi e aici, la 10 dimineaața, să-și cumpere iaurtul preferat. Asa că vin și eu, la fix 10. Și o aștept. Acum am învățat ce-nseamnă „la timp”…
M.
