Mulțumesc că nu m-ai iubit…

Mai ții minte când mi-ai luat palma în mâna ta și mi-ai spus în văzul tuturor că sunt o curvă? Știi, m-a durut. Am plâns. Te-am blestemat. Recunosc, îți doream dorul, uneori chiar moartea. Nu caut scuze, să spun că e corect cum m-am gândit. Dar nu te mai suportam. Nu mai puteam să suport mitocăniile tale, loviturile pe care mi le aplicai pe tot corpul. Nu înțelegeam de ce ești astfel. Un om rece și fără suflet. Nu înțelegeam de ce nu mă protejezi. Nu înțelegeam de ce nu mă iubești. Dar, îți mulțumesc pentru acea zi.

Fiindcă din acel moment am conștientizat că trebuie să-mi știu prețul. Din acea zi mi-am promis că voi deveni cineva. Un om care să lase ceva în urma sa. Tată, ai avut dreptate. Da, sunt o încăpățânată. Vreau să știi că mulți mă vor, dar puțini mă au. Nu sunt și nici nu am fost întreținută de un bărbat. Nici amanta cuiva nu am fost. Nu mi-am vândut corpul pentru câteva hârtii. Sunt demnă și știu să fiu femeie. Muncesc, am dat la facultate. Am visuri, dorințe pentru care lupt. Prețuiesc oamenii frumoși și buni din viața mea. Ador viața și iubesc sincer. Mă strădui să nu te dazamăgesc și să-ți demonstrez că eu pot fi mult mai mult decît ceea ce mi-ai zis în acea zi de vară.

Dar, oare ești mândru? Sau ai fi dorit să fiu o femeie ieftină? Spune-mi de ce nu ai avut grijă de mine? M-ai dorit puternică? Sunt, dar tu ar fi trebuit să-mi fi dat aripi, nu să arunci cu pietre în mine. Și oricum, mulțumesc pentru că nu m-ai iubit, deoarece cu ajutorul atitudinii tale, comportamentului tău am învățat să cunosc mai bine lumea reală și am fost mai călită atunci când m-am îndrăgostit pentru prima dată.

Cu drag, Mary!