fb

Meriți să fii alegerea lui, dacă nu – lasă-l să plece!

Trebuie să-l lași să plece. El e drogul tău. Știu. Am trecut printr-o astfel de experiență. Ești depedentă de el, te atrage ceva și nu-ți poți explica ce anume. Știi că nu-ți aparține, că-ți face doar rău. Dar când este alături de tine, toate astea nu mai contează. Totul pare frumos, până la un moment.

Apoi, iarăși rămâi cu inima frântă. Te întrebi de ce el se comportă astfel. De ce dragostea ta nu este de ajuns pentru a sta lângă tine? De ce atunci când i-ai dăruit tot ce ai avut mai bun, el s-a întors cu spatele și a plecat? Ți-a zis că nu este fericit unde se află. Pur și simplu trebuie să se găsească pe sine însuși. Să-și găsească visul…

El nu știe exact ce vrea să facă, dar știe că nu mai ai loc în viața lui. Mereu va pleca fără să închidă după el ușa, deoarece știe că mereu îl vei primi înapoi. Va păstra cheile de la apartamentul tău, pentru că atunci când îi va fi greu  se va întoarce să încerce din nou o relație cu tine.

Tu îl accepți. Iarăși totul e minunat. Până la un moment. Știu că ai propria ta poveste. Ambii ați fost cândva îndrăgostiți nebunește. Ați fost totul unul pentru celălalt și nimeni nu-l cunoaște mai bine decât tine.

L-ai văzut în cele mai frumoase ipostaze, dar și-n cele urâte și totuși i-ai rămas aproape. Iar el la fel ți-a fost alături. Îți știe scheleturile din dulap și gândurile.

Noi, oamenii nu avem într-o relație doar pe cei care ne cunosc foarte bine. Atât de multe s-au întâmplat atunci când el a plecat. Ți-ai creat propria viață și ești mândră de asta. Știi că vei fi fericită. Ești puternică.

Ai învățat din propriile greșeli. Nu mai ești cea din trecut. Cu toate astea, de fiecare dată când se întoarce la tine, te întorci în trecut. Ești demnă și meriți mult mai mult, dar el este preocupat cu alte opțiuni, încât nu poate vedea acest lucru. Trebuie să-l lași să plece.

Asta înseamnă să nu-i răspunzi la apeluri și mesaje. Să-l ștergi din lista de prieteni de pe rețelele de socializare, pentru a nu vedea cum își petrece timpul fără tine. Asta înseamnă să renunți la el. Niciodată nu va fi lângă tine.

De fiecare dată când pleacă ia o parte din tine cu el. Iar tu nu ești în stare să te regăsești. Îți fură speranțele și le distruge în fiecare zi. Te rog, închide ușa și pleacă pentru totdeauna.

Tu ești  minunată, dar niciodată nu ai fost cine ți-ai dorit, fiindcă el nu te-a ajutat să te descoperi. El nu te merită. Dar tu meriți mult mai mult.

Source :

soulpost