fb

,,Mamă, mai naşte-mă o dată! Prima viaţă nu prea mi-a ieşit.” Cugetări excentrice și provocătoare spuse de scriitorul român Marin Sorescu!

Marin Sorescu a fost un scriitor, poet, dramaturg, eseist și traducător român, membru titular al Academiei Române. Operele lui au fost traduse în mai mult de peste 20 de limbi, totalizând peste 60 de cărți apărute în străinătate. Avangardismul nu era doar un simplu curent în care se înscria Sorescu, el îi definea spiritul, vocea și ideile. Iată o serie impresionanteă de gânduri spuse de marea personalitate:

1. Cu mine se petrece ceva. O viaţă de om.

2. Nu este nicio ruşine să te naşti prost. Ruşine e să mori prost.

3. Cum se numea drăcia aceea frumoasă şi minunată şi nenorocită şi caraghioasă, formată de ani, pe care am trăit-o eu?

4. Mamă, mai naşte-mă o dată! Prima viaţă nu prea mi-a ieşit. Cui nu i se poate întâmpla să nu trăiască după pofta inimii? Dar poate a doua oară… Tu nu te speria numai din atâta şi naşte-mă mereu.

5. Fericirea nu vine niciodată atunci când trebuie.

6. A fi critic literar nu înseamnă că l-ai apucat pe Dumnezeu de un picior. A fi critic literat – iată o profesie ingrată!

7. Ar trebui să se pună un grătar la intrarea în orice suflet. Ca să nu se bage nimeni în el cu cuţitul.

8. Un sfert de viaţă îl pierdem făcând legături. Tot felul de legături între idei, între fluturi, între lucruri şi praf. Totul curge aşa de repede, şi noi tot mai facem legături între subiect şi predicat. Trebuie să-i dăm drum vieţii, aşa cum ne vine exact, să nu mai încercăm să facem legături care nu ţin. De când spun cuvinte fără şir, simt că-mi recuperez ani frumoşi din viaţă.

9. Uneori uit unde mă aflu şi zâmbesc aşa, fără motiv. Câteodată sunt vesel. Vesel de tot. Pentru că uit de mine. Mă pierd pe undeva, în vreun loc depărtat, cum ai uita o carte pe fereastră.

10. Este clar că cel mai dragi îmi sunt piesele pe care nu le-am terminat. Şi sunt mort după piesele pe care n-o să le scriu niciodată.

11. Aşa e, trebuie să punem semne la fiecare pas, să ştii unde să te opreşti, în caz de ceva. Să nu mergi tot înainte. Să nu te rătăceşti înainte.

12. De ce oamenii îşi pierd timpul cu lucruri care nu le folosesc după moarte?

13. Aşa cum pot renunţa la fumat pentru că nu fumez, nu pot să renunţ la scris pentru că nu am talent.

14. De ce trebuie să se culce toţi oamenii la sfârşitul vieţii?

15. Orice revelaţie cere iniţiere. Şi poezia e o cale, o treaptă a cunoaşterii. Ontologia adevărului se sprijină pe rimă şi pe vers, dar cum? Ca un călăreţ pe scăriţă cu pintenul în burta calului aprig şi înspumat… Poezia rămâne pentru mine locul unde mă mai întâlnesc (mereu) cu sufletul.

16. Ne scapă mereu câte ceva în viaţă, de aceea trebuie să ne naştem mereu.

17. Creaţia e o bâlbâială în faţa lui Dumnezeu. După ce a creat lumea în şase zile, el s-a simţit atât de epuizat încât n-a mai putut mişca un deget. A mai apărut oare ceva nou de atunci? Iată un exemplu de epuizare divină.