fb

,,Mamă, mai naşte-mă o dată! Prima viaţă nu prea mi-a ieşit.” Cugetări excentrice și provocătoare spuse de scriitorul român Marin Sorescu!

Marin Sorescu a fost un scriitor, poet, dramaturg, eseist și traducător român, membru titular al Academiei Române. Operele lui au fost traduse în mai mult de peste 20 de limbi, totalizând peste 60 de cărți apărute în străinătate. Avangardismul nu era doar un simplu curent în care se înscria Sorescu, el îi definea spiritul, vocea și ideile. Iată o serie de gânduri impresionante spuse de celebrul titan al literaturii autohtone:

Cu mine se petrece ceva – o viaţă de om!

Nu este nicio ruşine să te naşti prost. Ruşine e să mori prost.

Cum se numea drăcia aceea frumoasă şi minunată şi nenorocită şi caraghioasă, formată de ani, pe care am trăit-o eu?

Mamă, mai naşte-mă o dată! Prima viaţă nu prea mi-a ieşit. Cui nu i se poate întâmpla să nu trăiască după pofta inimii? Dar poate a doua oară… Tu nu te speria numai din atâta şi naşte-mă mereu.

 Fericirea nu vine niciodată atunci când trebuie.

Ar trebui să se pună un grătar la intrarea în orice suflet. Ca să nu se bage nimeni în el cu cuţitul.

Un sfert de viaţă îl pierdem făcând legături. Tot felul de legături între idei, între fluturi, între lucruri şi praf. Totul curge aşa de repede, şi noi tot mai facem legături între subiect şi predicat. Trebuie să-i dăm drum vieţii, aşa cum ne vine exact, să nu mai încercăm să facem legături care nu ţin. De când spun cuvinte fără şir, simt că-mi recuperez ani frumoşi din viaţă.

Uneori uit unde mă aflu şi zâmbesc aşa, fără motiv. Câteodată sunt vesel. Vesel de tot. Pentru că uit de mine.

Este clar că cele mai dragi îmi sunt piesele pe care nu le-am terminat. Şi sunt mort după piesele pe care n-o să le scriu niciodată.

De ce oamenii îşi pierd timpul cu lucruri pe care nu le vor folosi după moarte?

Aşa cum pot renunţa la fumat pentru că nu fumez, nu pot să renunţ la scris pentru că nu am talent.

De ce trebuie să se culce toţi oamenii la sfârşitul vieţii?

Poezia rămâne pentru mine locul unde mă mai întâlnesc (mereu) cu sufletul.

Ne scapă mereu câte ceva în viaţă, de aceea trebuie să ne naştem mereu.