Lecții pe care poți să le înveți din toate relațiile eșuate pe care le-ai avut

În viață toți trecem prin dezamăgiri.

Aparențele înșală. După un zâmbet se pot ascunde multe încercări. Nu toți oamenii frumoși la exterior au și un interior la fel de frumos. Cuvintele rar sunt urmate de fapte, iar îmbrățișările nu mereu sunt autentice. Fiecare dintre noi am iubit oameni care nu aveau nevoie de iubirea pe care le-o ofeream sau pur și simplu s-au folosit de naivitatea noastră și de încrederea pe care o aveam față de ei.

Relațiile eșuate lasă urme adânci și lecții care trebuie învățate.

Fiecare om are dreptul să-și urmeze drumul său. Fiecare relație care ia sfârșit lasă în urma sa amintiri, frustrări și multe lecții. Din aceste experiențe trebuie să înveți lucruri importante. Lecțiile neînvățate te pot duce spre aceleași greșeli, sprea aceeași suferință. Nu e greșit să greșești, este greșit să persiști în aceleași greșeli. De aceea, e corect să-ți asumi orice despărțire, cât de greu ți-ar fi, să privești lucrurile cu ochii realității.

Lecții pe care poți să le înveți din toate relațiile eșuate.

1. Nu mai fi geloasă. Oamenii nu aparțin nimănui. Ai tot dreptul să fii fericită, chiar dacă în jurul tău ai oameni care te țin de locurile unde te simți nefericită. De aceea, ai tot dreptul să pleci din relație, din momentul în care simți că libertatea și integritatea ta este pusă în pericol.

2. Nimeni nu este cu nimic dator față de tine. Chiar dacă ești fidelă, sinceră și iubitoare. Nimeni nu este dator să fie la fel. Nici tu nu ești obligată să rabzi suferința provocată de cineva.

3. Nu mai învinovăți pe alții. Într-o relație care nu mai are viitor, nu poartă vina doar un partener. Trebuie să-ți asumi responsabilitatea și pentru greșelile pe care le-ai făcut.

4. Nu trata niciodată oamenii, așa cum nu ai dorit să se comporte față de tine oamenii din trecut. Fii rațională. Dacă ai trecut prin dezamăgiri, nimeni nu este vinovat și nu trebuie să aplici metoda răzbunării.

5. Nu lăsa emoțiile din trecut să te consume. Lasă trecutul să se transforme în lecții și experiențe de viață. Iartă-i pe cei care te-au dezamăgit și nu-ți pierde încrederea în oameni.

Vei atinge fericirea și împlinirea în viață, doar dacă vei învăța din propriile greșeli.

Dacă în trecut ai uitat să te iubești, acordă-ți mai mult timp și nu uita să-ți urmezi visurile. Totodată fii atentă la oameni și nu lăsa pe oricine să facă parte din a ta viață. Crede în tine și nu sta lângă cei care te critică, te subestimeză. Pentru că astfel de oameni îți taie aripile și nu-ți vor ierta succesul Nu uita: ceea ce nu te doboară te face mai puternică.

Cu drag, Mary!