fb

La început ei te vor face să suferi, te vor răni și îți vor lua dragostea, apoi tot ei îți vor spune: „te-ai schimbat”

Când o relație nu mai merge mereu cauți să vezi cine e vinovat. Atunci de cele mai multe ori vinovat va fi oricine, numai nu tu. Vei reproșa că celălalt s-a schimbat, că nu mai e la fel, că e trist și rece. Nu-ți vei aduce aminte cum l-ai făcut să sufere și nici cum l-ai rănit cu prima ocazie. Nu-ți vei asuma decizii, cuvinte, fapte. Nu vei comunica decât pentru a acuza încă o dată. Vei fi tu cel indiferent. Vei spune simplu: „te-ai schimbat”, chiar dacă singurul motiv pentru schimbarea ei ești tu. Apoi vei regreta. Târziu.

Când vine neînțelegerea într-o relație, vine și dorința de a-l face pe celălalt principalul vinovat și adevăratul pierdant al acestei relații. Vine lipsa de responsabilitate. Vine lașitatea. Foarte puțini recunosc că au greșit atunci când au lovit, că au greșit atunci când au plecat pe ușa din spate, că nu au procedat corect când i-au zis celuilalt să se schimbe. Celălalt s-a schimbat, dar nu și tu. Mulți caută să iasă cu conștiința curată din relație reproșând, pe când lucrurile stau exact invers.

La început ei te vor iubi, apoi vor considera că ești a lor și se vor folosi de tine. De sufletul și de corpul tău. De încrederea ta prea mare. La început ei îți vor rupe sufletul în bucăți și vor pleca de fiecare dată când vei avea nevoie de ei. La început ei vor striga și îți vor impune viața lor. Vor reproșa și vor fi indignați când le vei cere să te asculte. La început ei vor fi lași cu două măști. Apoi într-o zi ei îți vor spune că ești altfel. Dar cum să fii dacă nu altfel? Cum să trăiești după un întreg coșmar dacă nu altfel?

La început ei te vor face să suferi, te vor răni și îți vor lua dragostea, apoi tot ei îți vor spune: „te-ai schimbat”.