fb

„La 20 de ani ne facem griji despre ce vor crede oamenii despre noi, la 40 de ani nu ne pasă ce vor crede oamenii despre noi, la 60 de ani ne dăm seama că niciodată nimeni nu credea nimic despre noi”

Nu ajungem înțelepți, tineri fiind. Nu înțelegem cum să alegem oamenii pe la 20 de ani. Nu știm cât de mult contează un moment de liniște, trăindu-ne nebunia. Abia după suficiente lecții de viață ne dăm seama unde e fals și unde e adevăr și după multe experiențe putem alege ce ni se potrivește. Abia după fericirea trăită deopotrivă cu suferința căutăm să rămânem alături de cineva, departe de restul oamenilor. Cât despre oameni…oamenii mereu vor critica, vor privi pieziș, vor dori fericirea ta. Și nu le vor păsa de tine în nici un fel. Păcat că înțelegi asta după o groază de ani și bine că înțelegi asta la timp.

Dezamăgirile, frustrarea, încrederea oarbă, actele de eroism. Toate vin pe la 20 de ani și rămân acolo până nu prinzi la minte. Până nu iei de la viață suficientă înțelepciune și până nu îți faci imunitate la vorbele unora și viețile altora. Atunci începe să nu îți pese de nimicuri sau să ții cont de toate detaliile. Începi să vezi altfel și oamenii. Până și omul iubit îl vezi altfel. Cine este lumea? Cine sunt ei? Niște suflete de care nu îți pasă. Pentru că alături ai pe cineva de care îți pasă prea mult. Atunci probabil ai deja vreo 40 de ani, copiii sunt mari și așteptările sunt mai mici. Cauți libertate la fel de mult ca acum 20 de ani, daor că ea nu mai depinde de alți oameni.

Și apoi vine liniștea. Starea aia de cumințenie și înțelepciune când înțelegi că nimănui de fapt nu-i trebuiai, decât oamenilor care cu adevărat țineau la tine. Restul nimicurilor, că cineva poatete critică, că cineva are o altă părere, că trebuie să ții cont de ei, chiar devin nimicuri. Dispar. Tu ești mulțumit cu ceea ce ai sau te prinde un moment de amintire, când pui capăt în capăt toate emoțiile trăite în vreo 60 de ani. Și nu ai nimic să obiectezi. Și nu mai poți refuza. Privești în trecut și înțelegi că au fost atât de mulți oameni pentru care ai pus suflet, dar care au plecat prea repede și atât de puțini oameni, pe care i-ai ignorat uneori. Și-ai vrea să dai un sfat altora. Să prețuiască la timp. Să trăiască la timp. Să iubească la timp.

La 20 de ani ne facem griji despre ce vor crede oamenii despre noi, la 40 de ani nu ne pasă ce vor crede oamenii despre noi, la 60 de ani ne dăm seama că niciodată nimeni nu credea nimic despre noi. – autor anonim