fb

„Iubirea care renunţă nu mai e iubire…” 15 gânduri spuse de marele scriitor Liviu Rebreanu despre viață, iubire și spiritualitate!

Liviu Rebreanu a fost un prozator și dramaturg român, membru titular al Academiei Române. A scris o serie amplă de lucrări epice și dramatice, precum: ,,Pădurea spânzuraților”, ,,Adam și Eva”, ,,Răscoala”, etc., în care a conturat latura psihologică a omului ca ființă socială. Personalitatea este considerată a fi una dintre cele mai influiente din contextul modernisului, în spațiul românesc și nu numai. Iată câteva afirmații, pline de adevăr, ale scriitorului:

Hazardul, cu capriciile lui, e promotorul adevărat al tuturor faptelor mari din istoria omului, aş zice al întregii civilizaţii omeneşti, ba chiar stăpânul real al întregului Univers.

Iubirea îmi ajunge, căci ea îmbrăţişează deopotrivă pe oameni şi pe Dumnezeu, viaţa şi moartea. E în mine şi în afară de mine, în tot cuprinsul infinitului. Cine n-o simte, nu trăieşte aievea; cine o simte, trăieşte în eternitate.

Dar râurile când se odihnesc?

Iubirea are întotdeauna un scop egoist. De aceea, în sfârşit, îţi lasă un gol în suflet.

Până la un punct, politica se confundă cu viaţa însăşi. Un popor nepolitic e un organism mort.

Iubirea care renunţă nu mai e iubire… Eu mai curând aş renunţa la viaţă!

Maşinile devorează timpul şi timpul pe noi.

Mi-ai otrăvit sângele şi nu mai pot trăi fără otrava ta.

Iubirea adevărată înfruntă lumea, e generoasă şi mândră. Nicio plăcere în iubire nu se poate compara cu afişarea ei în faţa oamenilor. Numai iubirea vinovată se ascunde.

Moartea e o ipoteză până în momentul când omul se pomeneşte în braţele ei, fără nicio speranţă de întoarcere.

Niciun paradis nu e frumos ca acela pe care şi-l zugrăveşte omul în sufletul său. 

O linguriţă de isteţime face uneori cât un car de putere.

Iubirea nu este un târg: te iubesc pentru că mă iubeşti. Iubirea este o certitudine: te iubesc pentru că te iubesc.

Fericirea adevărată e totdeauna o clipă. Mai multă n-ar putea îndura firea omului care, deseori, într-o viaţă de mulţi ani, nu are norocul să întâlnească nici clipa aceasta, nici măcar să se apropie de ea.

Advertisement

Viaţa e un povârniş cu un capăt în cer şi cu celălalt în neant… Omul trebuie să facă imense şforţări să stea în picioare, iar când a început prăvălirea, nimeni nu-i mai poate reda echilibrul.