fb

Iubește-i pe cei de lângă tine, dar nu uita că ei vin și pleacă din viața ta și asta este în regulă

Iubește-i pe cei de lângă tine, dar nu uita că ei vin și pleacă din viața ta și asta este în regulă. Fiecare are drumul lui și nu toți sunt meniți să rămână cu tine pentru tot restul vieții tale. Nu dispera atunci când nu mai poți merge pe același drum cu cineva. Nu te lupta cu situația, cu el, cu tine. Fă-ți un bine, respiră și acceptă! Știu că nu este ușor dar nu te încăpățâna să crezi că poți ține pe cineva pe loc doar pentru că ție ți-e greu să-i dai voie să plece dacă își dorește asta.

”Venim pe rând și plecăm pe sărite”, zicea cineva. Nu avem voie să uităm că adesea nu decidem nici dacă să rămânem și nici dacă să rămână cei dragi cu noi, pentru că viața este imprevizibilă și nu ține cont de părerea noastră când timpul ni se termină. Astea sunt situațiile pe care nu le alegem. Sunt, însă, alte situații asupra cărora putem avea o influență. Atunci când cei care se despart de noi o fac nu pentru că mor, ci pentru că aleg moartea relației cu noi. Este tot un fel de moarte pentru care avem nevoie de o perioadă de doliu în care să ne trăim pierderea, dar fără să disperăm. Niciodată nu poți ști ce are viața pregătit pentru tine. Chiar dacă în momentul acelei rupturi ți-e dificil să fii optimist, dă-ți timp să plângi, să te doară, ai dreptate să fii frustrat,  ai răbdare cu tine… vor veni și vremuri mai bune. Nimeni nu poate trăi evitând despărțirile. Fac parte din viață și avem nevoie să învățăm să le facem față. Să le lăsăm să ne modeleze peisajul interior și să ne transforme în cei meniți să fim. Suntem suma întâlnirilor, iubirilor, despărțirilor, renunțărilor, alegerilor, speranțelor și dezamăgirilor de pe drumul vieții noastre. Fiecare avem o țesătură diferită, unică a minții și inimii noastre care fac față unor încercări diverse. Ar fi irațional să ne împotrivim. Oricât de greu ne-ar fi, nu putem evita momentele grele. Toți avem provocări iar despărțirile sunt probe de rezistență pentru sufletele noastre.

Sfârșiturile sunt mereu dificile pentru că poartă amprenta unei încheieri și adesea ne este mai confortabil cunoscutul, chiar dacă este neplăcut, decât necunoscutul ce urmează pentru care încă nu avem capacitatea de a-l gestiona. Unul dintre motivele  pentru care avem tendința să ne agățăm de experiențe, de povești, de trecut, de persoane, este nevoia noastră de a nu trăi sfârșitul, de a nu renunța la cunoscut, de a nu confrunta neliniștea viitorului, de a păstra iluzia controlului, de a nu confrunta dezamăgirea și a nu renunța la iluziile care ne plac.

Când ne lăsăm cuprinși de frică, de dorința noastră de a opri curgerea, ne poticnim în stagnare. Este mult mai sănătos să lăsăm viața să se întâmple, să primim oamenii care doresc să călătorească cu noi pe o bucată de drum, să ne bucurăm împreună atât cât suntem alături iar când drumurile ni se despart, să le dăm drumul. Fiecare are calea lui și putem să-i stăm alături atâta cât îl ajutăm să crească apoi, dacă viața lui îi dă șanse altundeva, să îi dăm aripi nu să îl îngrădim, chiar dacă asta înseamnă să acceptăm cu maturitate dar nu fără durere, sfârșitul.

Una din lecțiile importante de viață pe care trebuie să le învățăm, este să nu ne încăpățânăm în încremenire, să nu rămânem agățați și să acceptăm cât mai repede că nimic nu ne aparține. Este o nebunie să credem că putem avea drept de proprietate pe ceva în viața asta cu atât mai puțin asupra persoanelor. Nici măcar copiii pe care îi naștem nu sunt ai noștri. Ei sunt ai vieții lor iar noi avem doar rolul de a-i însoți până când își vor lua zborul. Ne aparținem doar nouă și tot ce putem să facem este să învățăm să trăim frumos singuri și alături de alții, acceptând cu maturitate curgerea firească a vieții cu începuturi și sfârșituri, cu întâlniri și despărțiri, cu împliniri și dezamăgiri, cu tot ce alegem să se întâmple și tot ce se petrece dincolo de alegerea noastră, cu calm, blândețe și răbdare. Viața ne dă tot ce avem nevoie ca să devenim.

Durerea este parte firească din viață, suferința este opțională! Putem alege să acceptă mai ușor durerea când apare în viața noastră și să ne limităm în acest fel suferința venită din neacceptare, negare, furie. Dacă facem asta, lăsăm să crească noi speranțe în locul rănit și nu ne înrăim. Suferința adesea ne închide, ne face să devenim ostili și răutăcioși, ratându-ne apoi șansele la mai bine. Nu te lăsa copleșit de ură și răzbunare. Tratează-i corect pe cei care intră apoi în viața ta. Să ai mintea și inima deschisă și iubește-i la fel cum ți-ar plăcea și ție să fii iubit. După orice sfârșit vine un nou început!

Nu îți pierde speranța! Îndrăznește, încearcă, dă-ți voie să fii vulnerabil și lucrurile se vor așeza exact în locul în care sunt menite să fie!

Aveți grijă de voi!