fb

Învaţă-mă, dragul meu, să mă îndrăgostesc de tine în fiecare zi

Într-o zi şi-a strâns lucrurile, le-a pus într-o valiză şi a plecat. A luat cu el toată inocenţa pe care o aveam, puritatea, sclipirea din ochi, zîmbetul, veselia, lăsându-mă cu nişte amintiri. Picioarele m-au dus la o masă de scris. Degetele au cuprins cu întreaga lor forţă un stilou, care a început să creioneze cuvinte:

„Și de-ar fi să plouă cu picături din sufletul tău peste mine, le-aş absorbi prin toţi porii fiinţei mele. Şi de-ar fi să ningă cu fulgi din dragostea ta peste mine, i-aş lăsa să-mi acopere fiecare celulă a corpului. Şi de-ar fi să fulgere cu amintirile primelor noastre mîngîieri, le-aş lăsa să mă pătrundă  până în adîncul oaselor. Şi de-ar fi să sece cerul încît să nu mai ajungă pe pămînt nimic din tine, aş aştepta o veşnicie, uscată de dor…

Peste două zile i-am auzit vocea placidă şi adâncă, ajungându-mi prin telefon până în timpane. Nu ne-am spus foarte multe. Doar ceva comun şi lipsit de originalitate. Mult timp m-am hrănit cu vocea lui, poate mai mult decât ar fi meritat. Născoceam motive să fiu în preajma lui, să mă aflu în aceeaşi încăpere şi măcar să-i simt parfumul. De la distanţă, mişcarea discretă a ochilor îi urmărea buzele şi  refăcea imaginea primului sărut, a primei întâlniri, a primelor atingeri, care îmi cutremurau cele mai adânci fibre ale corpului. A fost unicul bărbat, ce a avut o răbdare de fier pentru a-mi topi simţurile. La început îmi scria zilnic „te iubesc”, mă acoperea de flori, atenţie, mă asculta, venera femeia din mine. Şi eu, cât mă sfiam de corpul meu imperfect, de gesturile mele…

Ce l-a făcut să se îndrăgostească tocmai de mine ?Apoi s-a închis într-o fortareaţă, zidurile căreia nu puteau fi sfărîmate nici cu toată dragostea mea din lume. Îl vedeam peste tot şi de fapt nu era nicăieri. Umblam ca o fiară sălbatică în căutare. Nu l-am uitat, nici nu cred că o s-o fac vreodată. Doar că a apărut un alt El, cel care a ştiut să mă completeze şi să mă facă fericită. A ştiut să strângă toate cioburile, transformîndu-le într-un tot nedemontabil.

Azi avem trei copii de care sunt mîndră, o familie model, zile memorabile şi planuri de viitor. Dacă te-aş vedea într-o zi, prin mulţimea de oameni pierdută pe stradă, te-aş opri. Nu te voi întreba ce ai făcut, cum eşti, şi încotro te îndrepţi. Mă voi uita la tine în ochi, ca prima dată. Mă voi elibera complet de tine, apoi mă voi duce acasă. Îmi voi lăsa braţele peste umerii soţului meu şi îi voi şopti:

Învaţă-mă, dragul meu, să mă îndrăgostesc de tine în fiecare zi. Nu mă lăsa să mă pierd în prăpastia obişnuinţei şi apoi să pleci…