fb

Încetează să-ți spui „sunt în regulă” dacă asta nu este așa

În viață se întâmplă să trecem prin diferite perioade. Perioade mai mult sau mai puțin plăcute, dar care, inevitabil, ne învață ceva util. Totuși, indiferent de circumstanțele din exterior, trebuie să ținem cont de condiția noastră lăuntrică, aplicând conceptul de self-awareness (din eng. conștiinciozitate). Fiind conștiincioși în contextul sănătății noastre psiho-emoționale, izbutim să trăim o viață completă, profundă și armonioasă.

Din păcate, însă, atât de mulți dintre noi nu știu cum să practice acest lucru. Și asta pentru că în majoritatea familiilor, conștiinciozitatea emoțională nu reprezintă o prioritate. Părinții aleg, în primul rând, să se preocupe de sănătatea fiziologică a copilului și de bunăstarea sa socială. De aceea, crescând, copilul caută să-și perfecționeze toate dimensiunile vieții în afară de cea psihică, depunând, în acest fel, o muncă sisifică. Orice efort rămâne a fi aproape inutil, dacă nu dă roade în contextul sănătății psihologice.

Cum ne dăm seama că nu suntem conștiincioși emoțional?

Există un set amplu de instrumente psihologice, care ne ajută să înțelegem că starea noastră spirituală suferă. Dar multe dintre ele sunt eficiente mai ales atunci când sunt aplicate de un specialist în domeniu. Ceea ce putem noi înșine face, fără a ne răni spiritual în proces, este să ne întrebăm onest și deschis, cum ne simțim.

Dacă preluăm o abordare responsabilă și încercăm să ne contemplăm evoluția psiho-emoțională din ultimul timp, ne dăm seama că cel mai probabil – ne-am autosabotat tot acest timp, mințindu-ne că suntem bine…

Din momentul în care realizăm acest fapt, începe drumul nostru către conștiinciozitate emoțională. Iar următorul pas ar fi aplicarea observației. Fiind atenți la fiecare reacție emoțională, emoție și sentiment pe care le simțim, dar și la factorii care le-au catalizat, devenim stăpâni asupra propriului creier.

Încetăm să ne ignorăm pornirile lăuntrice și îndrăznim să fim curajoși, recunoscându-ne vulnerabilitatea, cel puțin față de noi înșine, inițial.

Da, da! Ați citit corect. Camuflându-ne tristețea, frustrarea sau oricare altă manifestare a dezechilibrului nostru interior, nu ne poziționăm drept curajoși. Dimpotrivă, noi rămânem tot mai blocați în fricile și lașitatea noastră, fără a încerca măcar să luăm atitudine, pentru a ne schimba viața.

Curajos e omul care știe să-și confeseze în primul rând sieși: ,,Nu sunt în regulă. Am nevoie de ajutor.” sau ,,Nu sunt în regulă. Trebuie să-mi regândesc deciziile, pentru că viața mea nu decurge în direcția în care mi-aș dori să decurgă.”

Acum, te rog, răspunde-mi sincer:

Tu ești suficient de puternic spiritual, pentru a-ți arăta slăbiciunile? 

Daniela M.