Un articol despre autodistrugere și fericire. Tu în care extremă psihologică te afli?
Trăim într-un secol supraîncărcat cu emoții, evenimente și oameni, care nu-și pot găsi locul în Univers.
Da, sună ironic, dar la etapa progresistă la care ne aflăm ar trebui să fim satisfăcuți de condițiile materiale de care beneficiem, pe când rămânem a fi nefericiți.
Suntem ancorați de iluzii, speranțe răvârșitoare și de idei, care par extenuante în raport cu interminabilele inovații contemporane.
Cel puțin o dată în viață ai trăit acel punct culminant, acel apogeu în care ai simțit că nu mai reziști, pentru că povara lumii s-a prăbușit atât de violent pe spatele tău, încât nu te mai puteai mișca.
Hai să numim acest sentiment – sindromul autodistrugerii.
Anume către el converg toate acțiunile noastre în momentul în care ne lăsăm pradă disperării.
Aici apare întrebarea: cât de multe ori ai încălcat limita pe care ți-ai stabilit-o tu însăți?
Ai fumat după ce ți-ai promis că nu o mai faci niciodată în viață. Ai dormit până la 11 când ți-ai promis că vei alerga în fiecare dimineață. Ai adormit după muncă în fața televizorului, fără a citi acele 50 de pagini pe care, ca întotdeauna, ți-ai promis să le citești…
Îți dai seama foarte clar că insuccesele astea mici nu reprezintă premisele autodistrugerii. Totuși, ele îți fundamentează calea către ea.
Într-adevăr, în realitate, nu aceste mici abateri de la autodisciplină ne dezechilibrează conștiința, ci atitudinea noastră față de ele
Dar aici intervine noutatea bună!
A fost demonstrat de mii de ori că subiectivitatea percepțiilor noastre e modelată de constrastul factorilor exteriori.
Atâta timp cât viața noastră e supusă acestor modulații, de la rău spre mai puțin rău sau bine, noi trăim fericirea mai intensiv și durabil, datorită acestui așa-numit contrast.
Prin urmare, fericirea noastră e produsul a mii de eșecuri mici pe care le-am putut depăși, datorită schimbării atitudinii, contrastelor percepției și satisfacției că am rezistat.
Da, viața fiecăruia dintre noi e construită din scurte cicluri de autodistrugere. Totuși, tot ele sunt cele care, până la urmă, ne reamintesc de gustul fericirii!
De Vorbă cu Tine
