fb

Încetează să îl mai aștepți: indecizia lui este deja o decizie

În  99 la sută din cazuri, toate persoanele pe care le cunoști și întâlnirile la care mergi nu au nici un sens. Oriunde n-am întâlni oameni și nu am comunica cu bărbați, probabilitatea că nu-i vom înțelege sentimentele și intențiile este foarte mare. Și cel mai important este faptul că noi le dăm prezumția de nevinovăție.

Și chiar dacă n-a putut ajunge la a doua voastră întâlnire din cauza că i s-a stricat mașina pe drum și a trebuit să cheme ajutor, cu același grad de probabilitate poate, pur și simplu să te ia de proastă.

Cel mai rău este că, în cele mai multe cazuri, nu vei afla niciodată adevărul.

Cu toate că, eu însămi prefer să văd tot ce e mai bun în oameni. Cunoașterea – este acea zonă în care trebuie să-ți pui în primul rând propriile interese. Trebuie să fii sinceră cu tine însăți când încerci să înțelegi sinceritatea unui bărbat. Spune adevărul sau nu?

Este ușor de spus, mai greu de făcut, pentru că atunci când îți place de cineva, îți dorești ca acesta să fie perfect. Ignori toate semnalele de avertizare spunându-ți că binele din el, acoperă tot răul.

Cel mai bun mod de a scăpa de emoții este să privești situația din exterior. Ce vă împiedică să fiți împreună? Face vreun efort sau doar te roagă să aștepți? Compară ceea ce face, cu ceea ce zice.

Nu-i permite doar să te folosească atunci când îi este convenabil. Nu-i permite să te ia de proastă. Dacă ar fi vrut să fie cu tine, ar fi fost demult și punct.

via: soulpost