fb

Încercăm să uităm, știind că vom ține minte o viață…

Încercăm să ne îndrăgostim. Dorim să fim iubiți, înțeleși și îmbrățișați atunci când ne simțim neînțeleși și singuri. Încercăm să vedem ceea ce e mai frumos în omul de lângă noi, ne bucurăm de prezența sa și atunci vrem să uităm trecutul, oamenii de care au depins sufletul nostru.

Încercăm să iertăm. Iertăm pe cei care ne-au dezămăgit și ne-au mințit. Sperăm că într-o zi vor realiza că noi le-am dăruit tot ce am avut mai bun, le-am dat o parte din suflet și le-am oferit timpul nostru, am renunțat la multe de dragul lor. Uneori conștientizăm că am greșit și noi, ne iertăm pentru toate zilele în care am fost prea mândri, orgolioși sau am pus pe prim plan inima, ignorând  rațiunea.

Încercăm să uităm, știind că vom ține minte o viață pe  cei care ne-au iubit sau ne-au dorit în viața lor. Pe cei care s-au folosit de sentimentele noastre. Pe cei care i-am pierdut fără ca să ni se mai ofere încă o șansă de a ne corecta. Credem că vom uita trecutul, dar știm că el trăieste în conștientul nostru, în amintirile noastre. E de ajuns să ne ducem acolo unde ne leagă o mulțime de trăiri și în fața ochilor apare viața pe care am avut-o cândva.

Omul, cât de mult efort ar depune, va greși atunci când va fi convins că e corect să uite tot, că doar așa poate să evolueze, să facă deosebirea dintre bine și rău. Iar atunci când va spune că a uitat tot ce a fost cândva, se minte pe sine însăși, deoarece va  ține minte toate acele zile frumoase sau mai puțin frumoase care i-au marcat viața.