„Gata, e sfârșit”, îți spui într-o zi rece de iarnă. Nu o mai iubești. Sau vrei să crezi asta. Refuzi să te mai vezi cu ea. Încerci să o uiți. Fără prea multe motive, fără a-ți da seama de consecințe. Și dacă totuși greșești? Și dacă cealaltă parte a ta o vrea atât de mult aproape. Și dacă orgoliul vorbește în locul tău? Înainte de a pleca, înainte de a uita, fii atent la unele lucruri.
Înainte să o lași, gândește-te dacă vrei asta cu adevărat. Dacă nu e un moft de-al tău, după care poți să regreți și să-ți pară rău. Și mai gândește-te ce simte ea.
Înainte să închizi ușa, gândește-te că ar putea fi pentru totdeauna. Atât. Tu nu mai ești cu ea, ea nu mai e a ta și nimic nu vă mai leagă. Te vei simți bine atunci? Vei putea trăi cu asta?
Înainte să o ignori, fii sigur că nu vei mai dori îmbrățișarea ei, sărutul ei, susținerea și nebunia ei. S-ar putea după să îți lipsească mai mult decât crezi și s-ar putea să găsești doar indiferență.
Înainte să te detașezi, oprește-te pe-o clipă și încearcă să-ți imaginezi diminețile și serile fără ea. Încearcă să vezi dacă au mai fost femei pe care le-ai iubit la fel de mult. Încearcă să fii sigur pe decizia ta. Pentru că uneori nu există cale de întoarcere.
Înainte să-i spui că nu o mai iubești, fii sigur dacă ai mai iubit vreodată la fel de mult. S-ar putea să te surprindă răspunsul.
Înainte să o uiți, amintește-ți dacă ai mai întâlnit pe cineva ca ea!
Poza: desmotivaciones.es