fb

Înainte aș fi mers după tine și la capătul lumii. Acum nici de pe scaun nu mă ridic

Omul pe care îl iubim nu întotdeauna ne confirmă așteptările în timp. Uneori ne gândim că dragostea din prezent e pentru toată viața și ea nu ține mai mult decât o emoție de moment. Uneori vrem alături pe cineva și înțelegem că nu mai e nimeni. A plecat pe ușa din spate. Sunt zile când ai face orice pentru omul iubit. Orice, chiar și să mergi până la capătul lumii. Și sunt zile când nu mai vrei nimic. Nu mai ceri nimic de la el. Tu pur și simplu nu îl mai iubești.

E ireversibilă senzația dezamăgirii și de prea puține ori o poți acoperi cu demonstrații de calitate. Vine clipa când te trezești la realitate și înțelegi că celălalt în loc să te iubească își bate joc de tine. Vezi că ești singura care luptă. Vezi că deja s-a deprins să fie rugat de zece ori. Atunci ai curajul să lași deoparte câteva momente mai plăcute și să te gândești la ce simți tu. Te gândești dacă merită să iubești pentur doi. Înțelegi că nu. Atunci te resemnezi, încetezi să accepți și pleci.

Înainte ai fi făcut întocmai cum spunea el, pentru că credeai în vorbele lui. Înainte te-ai fi certat cu toată lumea de dragul lui, chiar dacă el nu era cel corect. Înainte ai fi spus că totul va fi bine. Apoi ai simțit pe propria piele că mai mult decât rău nu este. Că indiferent de efortul tău el nu-și dă seama că te pierde. Atunci nu mai speri și nu mai reproșezi ceva. Nu te mai uiți liniștită și ascultătoare la el și cauți cu prima ocazie să pleci. Pentru că nu are rost. Înainte ai fi iubit și ai fi avut grijă. Acum nu mai ai încredere și nu mai ai nici o așteptare. Acum nu miști un deget pentru el. Acesta și este sfârșitul.

Înainte aș fi mers după tine și la capătul lumii. Acum nici de pe scaun nu mă ridic. – citat cu autor anonim