Îmi pare rău, dar nu te pot ierta. Iată 7 motive sincere…

Am încercat. Crede-mă, am avut atât de multe ocazii să mă gândesc la asta, să procesez informația, să-mi dau seama dacă are rost sau nu. Am înțeles că nu are. Că, indiferent ce ți-aș spune, aceste cuvinte ar aduce pace doar în sufletul tău. Tu ai fi împăcat cu acest gând.

Ba chiar ți-ar aduce bucurie. Știi ce s-a întâmplat, așa că iertarea mea ar fi o binecuvântare pentru gândurile tale, pentru cine ești acum. Dar nu, nu voi permite inimii mele să cedeze încă o dată. Îmi pare rău, dar nu te pot ierta, pentru că…

1. Nu meriți asta. Este atât de simplu: nu meriți iertarea mea. Așa cum a fost simplu pentru tine să-mi demonstrezi cât de inferioară îți sunt, cât de inutile sunt sentimentele mele, cât de lipsite de importanță îmi sunt visurile. Nu meriți să-ți ofer liniștea.

2. Nu mai are rost. Această iertare nu va schimba nimic. Am făcut pace cu mine, iertarea ta nu mă va ajuta să fiu un om mai bun. Singur m-ai învățat că în viață uneori nu e așa cum vrei. Păi bine, nu va fi așa cum îți dorești.

3. Am făcut o alegere. Am ales să mă gândesc și la mine, la cine eu sunt cu adevărat. Nu mă voi mai gândi cu disperare dacă ești bine, dacă această concluzie a mea te face să te simți prost. Îți accept provocarea, să fiu fericită fără tine.

4. Nu pot șterge cu buretele totul. Chiar nu pot. Nici nu am încercat să fac acest lucru. Realitatea îmi spune că nu ai cum să anulezi anumite amintiri, poți doar învăța să trăiești cu ele, să le îmbrățișezi și să mergi mai departe. Să vedem, vei putea face același lucru?

5. Nu mai sunt la fel

Nu mai sunt fata naivă, dispusă să accepte orice minciună, orice argument banal. Nu mai vreau să fac asta, să-mi asum vina altcuiva, să trăiesc cu ea ca o povară imensă, să mă gândesc și pentru celălalt. Nu înseamnă că am devenit rece sau indiferentă.

Pur și simplu am înțeles ce valorez și am înțeles ce a însemnat acea relație. Am înțeles că uneori poți să mergi mai departe, fără a te debarasa de tot ce ai trăit. Uneori poți să te schimbi, să evoluezi, dar nu pentru a demonstra fostului ce a pierdut.

6. Tu ai rămas la fel. Ești același personaj egoist, lipsit de esență. Da, îmi spui că îți pare rău, însă doar pentru că te mustră conștiința, pentru că nu vrei să mergi mai departe cu sufletul greu. Ai greșit, dar nu ai făcut nimic să-ți schimbi comportamentul.

În schimb, îmi reproșezi că port cu mine această povară a amintirilor, a iertării. Dragul meu, ce-ar fi să vorbești în numele tău de data aceasta? Să nu-mi mai spui cum să fac și ce să fac, așa cum obișnuiai? Ce-ar fi să lucrezi asupra ta?

7. Nu-mi pasă. Sună egoist? Nu, e vorba doar despre o manieră foarte simplă de a încheia acest capitol al vieții mele. Nu sunt mai categorică, pur și simplu îmi prețuiesc altfel timpul, lumea, povestea mea. Mă respect, mă iubesc, am grijă de sufletul meu.

Dar nu vreau să am grijă și de sufletul tău. Nu mai este rolul meu, de fapt niciodată nu a fost. M-am vindecat de acea dependență bolnăvicioasă. Înainte să ceri iertarea mea, cere iertare de la omul din fața oglinzii. El știe cel mai bine adevărul.

© De Vorbă cu Tine