fb

Iată cum respectul de sine ne influențează în mod decisiv fericirea și sănătatea

Viața începe de la relația noastră cu noi înșine. De aceea, chiar dacă nu deținem control absolut asupra tuturor evenimentelor din exterior, ne putem gestiona la maxim reacțiile la tot ce se întâmplă în afara lumii noastre lăuntrice.

Dar chiar și asta e mai ușor spus, decât făcut. În realitate, e o muncă titanică să-ți cunoști profilul psiho-emoțional, să-ți observi, cu empatie și dăruire genuină, suișurile și coborâșurile spirituale, rămânând fidel opiniei că tu ești un om bun.

Acest proces e posibil doar când încetăm să ne încredințăm vocilor malefice din capul nostru, care ne spun că nu suntem suficient de buni; că am făcut prea multe greșeli în trecut și că avem nevoie de aprobarea altora, dacă vrem să ne privim în oglindă cu mândrie.

Aceste voci sunt, de fapt, metafore ale insecurităților noastre.

Ele au la baza lor mecanisme putrede formate din supărări, frustrări și probleme nerezolvate din copilărie. Dar mai rău decât asta este că ele se amplifică, pentru că noi înșine le permitem să o facă. Le permitem să ne controleze, pentru că așa e mai simplu.

E mai simplu să te mângâi pe cap și să te joci de-a victima.

E mai simplu să spui că te dai bătut, atunci când ai avut doar câteva încercări eșuate. E mai simplu, pentru că astfel te scutești de munca spirituală pe care nimeni nu o poate face în locul tău.

Dar na, asta e… Plăcerea de a te afla în propria ta piele costă mult.

Ea implică ani de contemplație profundă a sinelui, de compromisuri și iertări, pentru a ajunge să te respecți, cu adevărat, într-un final.

Dar acest respect nu este egal cu cel pe care îl simți când îți cumperi o mașină nouă sau când absolvi o facultate de prestigiu. Acest gen de respect nu are nici un punct de reper în realitatea din exterior și nu se măsoară în realizări sau succese.

Pe el îl simți întotdeauna – în momentele cele mai feerice și cele mai sumbre ale existenței tale.

El nu trebuie demonstrat, afișat sau explicat. El pur și simplu există în tine, pentru că ești om viu; pentru că meriți să fii acceptat și iertat; pentru că ai dreptul să greșești și pentru că nu ești perfect.

Muncește asupra ta și ține minte acest adevăr simplu: viața începe de la relația noastră cu noi înșine!

Daniela M.