Iată ce înseamnă cu adevărat trădarea!

Un articol care explică ce înseamnă, cu adevărat, trădarea. Emoționant și dureros…

Este ora 5:30 dimineața.

Abia deschizi ochii, iar mintea ta se gândește la întâlnirile, conferințele și telefoanele pe care trebuie să le dai. De ce mereu sunt atât de multe de făcut, dar timp atât de puțin? Știind că se trezește mai devreme îi scrii un mesaj: „Buna dimineața, iubito, sper să ai o zi frumosă.”

Dorești ca acest mesaj să-i aminteacă de faptul că este primul om la care te gândești atunci când te trezești și, indiferent de toate responsabilitățile pe care le ai la serviciu, ea este prioritatea ta. Sună prea frumos pentru a fi adevărat, nu-i așa?

Cel mai probabil, dimineața când te trezești îți verifici căsuța poștală, mesajele de pe rețelele de socializare, iar când ești în drum spre serviciu îi scrii iubitei.

Relațiilor de azi le lipsește bunul simț.

Îndrăgostiții de azi se văd de două ori pe lună. Vorbesc prin mesaje și se sărută virtual cu ajutorul emoticoanelor în formă de buze. A dispărut acel sentiment care transformă o relație de iubire într-o poveste frumoasă și fără sfârșit. Relația dintre doi oameni poate deveni puternică doar atunci când între doi există comunicare și respect.

Cele mai intime emoții sunt rezervate pentru partenerul nostru. Atunci, de ce nu le exteriorizăm și nu spunem ceea ce simțim cu adevărat? Am ales să urmărim ce se întâmplă în lumea virtuală în timp ce luăm masa cu omul drag.

Rezolvăm problemele cu ajutorul mesajelor, în loc să comunicăm privindu-ne în ochi. Cu ce ne-am ales? Cu miciuni. Ne mințim în fiecare zi.

Ne-am obișnuit să credem că omul drag ne trădează atunci când are relații intime cu altcineva.

Dar o altă problemă la fel de importantă este că oamenii au uitat să se iubească și să aibă grijă unul de altul. De îndată ce afli că partenerul tău te-a înșelat, îți pierzi încrederea în el.

Desigur, trădarea te face să te simți dezgustător. Dar te-ai gândit vreodată că tu îți înșeli omul iubit în fiecare zi? Cu toții ducem lipsa comunicării, atenției, pasiunii și iubirii. Și totuși, ne împăcăm cu acest gând, fără a face ceva pentru a schimba lucrurile în direcția corectă.

Lipsa atenției provoacă mai multă durere decât infidelitatea.

Ți-ai încredințat inima unui om pe care îl iubești, l-ai ales să facă parte din viața ta, iar acum cerșești iubire și atenție. Dorești să fii ascultat și îmbrățișat, dar pertenerul tău continuă să posteze poze și să pună like la postările prietenilor. De ce ar trebui să accepți această indiferență? Spune-i partenerului tău cât de mult îți este drag.

Fă un efort. Nu lăsa iubirea să dispară. Atunci când mergeți pe stradă – țineți-vă de mână. Oferă-i flori femeii tale fără a avea motive întemeiate. Scrie-i mesaje de dragoste și nu uita nici o clipă să menții vie flacăra iubirii.

Atunci când la mijloc este iubirea, trebuie să devii din nou un copil.

Permite-ți să fii vulnerabil și neajutorat. Deoarece viața trece, iar tu pierzi timpul pe detalii neimportante și neglijezi ceea ce cu adevărat contează. Concentrați-vă asupra relației în care sunteți implicați.

Omul de lângă tine e tot ce ai tu. Apreciază-l și arată-i prin fapte cât de mult contează pentru tine. Dar cel mai important lucru pe care trebuie să-l faci: lasă internetul și sună-ți omul drag.

Sursa :