„Iadul și raiul sunt în sufletul omului”: citate profunde care te vor ajuta

Sunt gânduri care te vor suprinde, sau îți vor oferi lumina de la capătul tunelului. Gânduri spuse de oameni care, care au știut ce înseamnă viața și lumea:

„Călătoria către sufletul tău este singura care contează. Și trebuie să mergi singură către ea” (Regina Brett).

„Oriunde te duci, mergi tot cu sufletul tău” (Confucius)

„Zeci din cei care și-au dorit corpul tău nu sunt nici la degetul mic al celor care ți-au iubit sufletul” (Omar Khayyam)

„Sufletele mari poartă suferința în tăcere” (Johann Friedrich Schiller)

„Cel mai important este să facem ordine în suflet. Nu ne plângem, nu dăm vina, nu ne justificăm” (George Bernard Shaw)

„Uneori, furtunile sunt bune: îți vor mângâia sufletul, dar și vor scoate toată murdăria din el” (Maica Tereza)

„Sufletul omului este inferior. Cu nasul vrea să ajungă acolo unde sufletul nu a putut ajunge” (Omar Khayyam)

„Adevărata fericire este să ai pe cineva căruia să îi poți deschide sufletul, fără teama de a fi trădat sau ridiculizat” (Erich Maria Remarque)

„Una dintre cele mai utile abilități ale vieții este cea de a uita cât mai repede toate lucrurile rele: să nu te oprești asupra necazurilor, să nu trăiești cu resentimente, să nu fii iritat, să nu păstrezi mânia. Nu atrage gunoaie în sufletul tău” (Buddha)

„Ușa sufletului, ca și ușa casei, trebuie ținută închisă. Un vânt rece suflă prin ușa deschisă, aduce tot felul de murdărie și oamenii intră cu intenții rele. Iar cel care vrea cu adevărat să între, va bate politicos la ușă” (Autor necunoscut)

„Sunt oameni cu suflet adânc, ca al unui ocean în care vrei să te scufunzi. Și sunt oameni cu sufletul murdar, ca al unei băltoace. Îl ocolești, pentru că nu vrei să te murdărești” (Autor necunoscut)

„Oriunde mergi, mergi tot cu sufletul tău” (Confucius)

Sursa :