fb

I-am pierdut pe ei încercând să mă găsesc pe mine. Și m-am pierdut pe mine încercând să îi regăsesc pe ei

De câte ori suferi pentru cineva, de atâtea ori pierzi o șansă la fericire. De câte ori pierzi pe cineva, de atâtea ori îți recapeți dorința de a-l avea din nou alături. De câte ori urăști, de atâtea ori ai vrea să iubești, din tot sufletul. Oamenii ajung să iubească cu adevărat abia după ce nu mai au nici o șansă în dragoste. Multora nu le ajunge ce au, li se pare prea puțin să fii fericit lângă cineva. Toți vor mai mult și fără obligații. Și eu am vrut mai mult. Am vrut o viață liberă și fără reguli. Am vrut un om legat și dependent de mine. Am gândit o lume în care nici nu bănuiam că omul care mi-e aproape ar putea pleca. Am distrus această lume fugind de frică și obligații. Am încercat să mă găsesc. M-am regăsit tot alături de omul meu.

Dar pentru că nu există a doua șansă în iubiri adevărate, am început să caut fericirea în toți oamenii pe care îi găseam prin patul meu, prin inima mea. I-am pierdut și pe ei, căutând în ochii lor un suflet odată pierdut, căutându-mă pe mine. Am înțeles că eu nu mai sunt fără el. Iar reflecția lui nu mai este dacă nu sunt ei. Am suferit atunci când am înțeles că m-am pierdut între două lumi, pentru că nu știam care e cea adevărată. Așa am reușit să izgonesc din viața mea fiecare om, unul câte unul. De fiecare dată rămâneam cu un gust amar și cu un sentiment de vinovăție. Atunci am decis ca în loc să sufere ei, să sufăr eu. Atunci i-am pierdut pentru totdeauna, pentru că nimeni nu dorea să împartă aceeași suferință cu mine. Și doar el, omul meu, a venit și mi-a liniștit dragostea.

I-am pierdut pe ei încercând să mă găsesc pe mine. Și m-am pierdut pe mine încercând să îi regăsesc pe ei. 

– Miroși a dor, iubito

– Știu. Miros a tine.