fb

Există un secret al fericirii? Cum recunoștința îți poate salva sufletul

Există un ingredient important pentru a trăi o viață împlinită și plină de veselie, iar acel ingredient este gratitudinea. Toți suntem recunoscători într-o anumită măsură. Putem aprecia că avem o casă, un loc de muncă, prieteni și familie. În ciuda bunelor intenții, tendința umană este de a ne concentra mai degrabă pe lucrurile la care visăm, decât pe cele pe care le avem.

În fiecare moment, poți alege dacă te concentrezi pe binecuvântările vieții sau pe blestemele ei. Este mai ușoară provocarea de a te focusa pe lucrurile negative. Este mai ușor să vezi paharul pe jumătate gol, decât pe jumătate plin.

Există o mulțime de lucruri în jurul tău pentru care ai putea fi mulțumit, doar trebuie să le cauți. Îți vor schimba starea: de la frustrare și nefericire la armonie, mulțumire și pace. Dacă vezi doar partea negativă a lucrurilor, vei fi stresat, iritat fizic, moral și spiritual.

Recunoștința este de multe ori privită ca o virtute, ca ceva bun pentru sufletul tău.

Într-un studiu al Universității din California, un grup de pacienți au fost rugați să scrie cele mai bune cinci lucruri care li se întâmplă zilnic, alt grup trebuia să scrie cele mai urâte cinci lucruri, pe când cei din grupul al treilea au fost rugați să noteze oricare cinci lucruri care li s-au întâmplat în acea zi. Studiul a demonstrat că grupul de pacienți care au fost recunoscători au fost mai fericiți. Au avut mai puține probleme de sănătate și chiar au dormit mai bine decât celelalte două grupuri. Iată și impactul recunoștinței.

Când apreciezi lucrurile bune, totul capătă un sens.

Dacă faci față circumstanțelor din viața ta, vei tinde să fii mai bun. Fiecare moment este o șansă de a fi recunoscător. Tu decizi dacă să profiți de această ocazie și să devii fericit.

Cum poți aduce mai multă mulțumire și fericire în viața ta?

Sunt o mulțime de resurse care te pot învăța să fii mulțumit în fiecare zi. Caută. Citește. Inspiră-te.

Creează-ți un jurnal

Notează-ți zilnic orice lucru care ți se întâmplă și pentru care ești mulțumit. Știind că trebuie să scrii ceva în jurnal, vei fi motivat să trăiești cât mai multe momente plăcute. Ar putea fi lucruri mărunte. De la cineva care ți-a deschis ușa, până la avansarea la postul de muncă. Trebuie să găsești aspectele frumoase în orice clipă trăită.

Meditează

Ia-ți câteva momente de liniște pentru a reflecta și pentru a gândi. Meditația reprezintă un mod excelent de a te asigura că ai parte de acele momente calme de reflecție. Găsește un loc unde te-ai putea așeza pentru a te concentra pe ceea ce apreciezi. Dacă în minte îți pătrund alte gânduri, alungă-le și întoarce-te la ceea ce făceai.

Cina de recunoștință

O cină împreună cu familia sau cu un grup de prieteni, poate fi o cale minunată de a-ți exprima mulțumirea. Interacțiunile sociale regulate sunt importante pentru menținerea bunăstării tale. Cheia este de a încuraja fiecare persoană să se concentreze asupra legăturilor sociale din viața sa pentru a  avea o existență plină de fericire.

Rețelele de socializare

Exprimă-ți public recunoștința pentru ceva, cineva sau chiar pentru o organizație. I-ar putea inspira și pe alții să facă la fel.

Act de bunătate

Advertisement

O modalitate eficientă de a promova mulțumirea și fericirea este un act de bunătate făcut la întâmplare. Posibilitățile sunt nelimitate. Ajută alți oameni. Întinde mâna unei doamne atunci când coboară din transportul public. Ridică lucrurile scăpate de un domn. Te vor ajuta și îi vor ajuta și pe alții să devină mai buni și mai pozitivi.

Dacă ești capabil să accepți măcar una din aceste idei, vei fi surprins cât de multă bucurie vei aduce  în viața ta, dar și a celor din jur.

Articol original pe: everydaypowerblog.com