fb

– “Eu nu înțeleg cum de mă rabzi?”, îl întreabă ea – Eu nu te rabd, eu te iubesc. Sunt două lucruri diferite

Să fii lângă cineva şi să spui că îţi pasă nu este o demonstraţie de dragoste. Să găseşti împlinirea fără să o întreţii nu e nici asta o dovadă de iubire. Poţi fi fericit fără să iubeşti, dar nu poţi să iubeşti şi să nu fii fericit. Sau să nu vrei să faci fericit pe celălalt. Pentru că întotdeauna dragostea a fost însoţită de fapte, de gesturi și de atitudine. Pentru că omul de alături poate fi cel mai indiferent și laș, dar dacă îl iubești, totul se schimbă. Dacă te implici, totul se schimbă.

Nu răbdarea sau obligația face pe cineva dependent. Cei care rabdă până la urmă cedează. Se plictisesc, devin indiferenți și lasă. Cei care sunt obligați se simt sufocați în propria relație. Și pleacă și ei. Doar sentimentul ăla sincer și fără remușcări păstrează alături un om pentru mai mult de o zi, o lună sau câțiva ani. Dragostea devine infinit de posibilă numai atunci când nu obligă pe nimeni la nimic. Când te trezești dimineața și la primul sunet al ceasornicului te gândești la ea. Când trăiești o bucurie și ai vrea să o împarți cu ea. Când ți-e trist și ea e primul om căruia ai vrea să îi spui de ce. Răbdarea nu are treabă aici. Răbdarea e în relațiile disperate, predispuse spre despărțiri. Răbdarea e când nu mai știi să iubești, dar rămâi. Răbdarea e pentru cei săraci în dragoste. Pentru că într-o relație rabzi nebuniile și ieșirile celuilalt, dar nu rabzi lipsa dragostei. Nu rabzi să fii pe locul doi. Nu rabzi o viață nefericit.

– “Eu nu înțeleg cum de mă rabzi?”, îl întreabă ea  – Eu nu te rabd, eu te iubesc. Sunt două lucruri diferite