– Ești bine? – Da! – Minți? – Da!

De câte ori mințim că suntem fericiți? De câte ori zâmbim și sufletul ni se rupe în bucăți? De câte ori am vrea să întoarcem înapoi oameni, emoții, momente și înțelegem că este imposibil? De prea multe ori. Ea era fericită și a fost trădată, el era împlinit și a fost părăsit, ea a suferit, el a suferit, ea a jurat să nu mai fie niciodată bună cu alții, el a promis să se joace cu femeile. Femei și bărbați, toţi se ascund sub măști create din lipsă de dragoste și, neavând altă cale, mint.

Vrei să știi dacă ea e bine? Nu, nu e bine. A suferit și nu poate uita imagini și amintiri care încă-i bântuie prezentul. Vrei să știi dacă el e fericit? Nu, nu e fericit. Se mai gândește la ea și o vrea alături. Dar și ea, și el vor minți. Vor spune că sunt bine, că trăiesc prezentul, că au alături oameni dragi și că nu le lipsește nimic. Vor minți pentru a se consola pe ei înșiși și pentru a nu trezi discuții sau suspiciuni. Și nu vor putea minți decât în fața unui singur om, cel pe care îl vor iubi.

Ne ascundem după perdea de teamă să nu fim desconspirați. Trăim regretele în defavoarea  amintirilor plăcute, din convingerea că el sau ea va veni într-o zi cu toate amintirile la pachet. Mințim ca să supraviețuim și așa uităm să trăim. Devenim dependenți de trecut sau de viitor, fără a ne da seama câtuși de puțin că prezentul e cel care face și trecutul, și viitorul. Sau poate știm, dar unele gânduri și amintiri sunt peste puterile noastre. Și atunci, după ani de zile, vom întâlni omul drag și el va întreba: „Ești bine?” „Da”, vom răspunde cu jumătate de gură. „Minți?” „Da”, vom răspunde ușurați, de parcă ne vom elibera de toată povara anilor ce au trecut.

Foto: weheartit.com