Eliberează-te de pretențiile față de mama și tata și la sigur vei primi tot ce-ți dorești. 20 de sfaturi minunate!

Iată 20 de sfaturi minunate pentru o viață mai bună, lipsită de prejudecăți, remușcări și complexe:

1. Mama reprezintă familia, relațiile și emoțiile. Tata reprezintă puterea, protecția și bunăstarea. Eliberează-te de pretențiile față de mama și tata și la sigur vei primi tot ce-ți dorești. De cele mai multe ori, noi nu apreciem ceea
ce primim, doar ceea ce oferim. Iar când acceptăm chiar și cele mai mici lucruri, doar aprindem și încărcăm dragostea părinților pentru noi.

2. Mândria se bazează pe superioritate, iar superioritatea pe mila față de tine însuți.

3. Mereu simțim nevoia de a avea alături pe cineva care să ne înțeleagă sufletul. Să primim în viața noastră pe cei care sunt gata să ne descopere.

4. Dacă suntem decepționați de părinții noștri, înseamnă că suntem decepționați de noi înșine. Iar asta duce la singurătate.

5. Vrem să fim acceptați așa cum suntem, pentru că avem nevoie de siguranță.

6. Ca să aibă succes, bărbatul din viața noastră trebuie să aibă o intuiție puternică și să poată primi părerile celor din jur.

7. Trăim într-o lume în care permitem celor din jur să își manifeste față de noi imaginația, fantezia, și suntem apreciați pentru asta.

8. Dacă pentru noi banii sunt mai importanți decât dragostea, probabil suntem decepționați de relația noastră cu tatăl nostru. Ne lipsește enorm dragostea lui, și astfel îl înlocuim cu banii.

9. Să nu fim decepționați de nereușitele mamelor noastre. Să le oferim toată susținerea noastră și ele se vor simți fericite.

10. Ca să obținem aprecierea unui bărbat, suntem gata să ne ascundem toate emoțiile negative. Cel mai bine este să fim sincere și corecte.

11. Puterea unei femei este mare. Dacă vom putea să acceptăm toate lucrurile care ni se întâmplă ca pe ceva firesc și natural, vom atrage doar oamenii pozitivi.

12. Oamenii se tem să nu fie judecați și să nu fie acceptați. Trebuie să avem încredere în propriile forțe.

13. Să învățăm să cerem. Să învățăm să oferim.

14. Importanța noastră este apreciată prin faptul că alături avem persoana potrivită, care ne înțelege și ne respectă.

15. Avem mari așteptări de la persoana dragă. Să știm cum să valorificăm calitățile sale pozitive și vom primi în schimb doar iubire, afecțiune, respect.

16. Pentru a fi tratate ca niște regine, trebuie să alegem corect regii din viața noastră.

17. Credința ne ajută să facem diferență între milă și iubirea adevărată. Dacă credem în succesul cuiva, e iubire. Dacă nu, e milă.

18. Să învățăm să mulțumim pentru fiecare experiență din viața noastră. Experiențele ne fac mai puternici decât ieri, și mai pregătiți pentru ziua de mâine.

19. Ca să prindem cea mai bună captură, trebuie să fim vânători iscusiți.

20. Să învățăm să ne ascundem neputințele în spatele idealului.

Sursa :