Ignorarea, umilința, dorința de a controla, manipularea și presiunea nu au nimic în comun cu relațiile sănătoase, acolo unde există asumare și empatie. Uneori însă, atașându-te de sufletul unui om, riști să nu ții cont de realitate.
Iubești și vrei să construiești, cauți să descoperi lumea celuilalt, să treci dincolo de aparențe, să îmbrățișezi o poveste. Doar că sentimentul nu este reciproc. Dimpotrivă, intențiile tale bune sunt criticate, mesajele tale sincere sunt ignorate.
Pentru a-l păstra aproape, ești gata să accepți orice sacrificiu. Uiți de propria ta lume, lași în urmă visuri și dorințe, trăiești iluzia și crezi că totul va fi bine. Însă relația se transformă într-o mocirlă a regretelor și emoțiile frumoase sunt înlocuite de obsesie.
Înțelegi că nu este în regulă acest comportament toxic, nu este normal să vină și să plece atunci când vrea, să îți controleze fiecare pas, să îți impună un fel de a fi și să te amenințe că pleacă atunci când nu-i accepți deciziile.
Îi convine acest scenariu, acest rol de cuceritor, dincolo de care există doar indiferență și manipulare. Tratează lucrurile superficial, refuză să se complice, să vină cu răspunsuri potrivite, să reacționeze demn în fața provocărilor.
Nu-i pasă ce simți și cum te simți. Nu-i pasă dacă relația se va sfârși în scurt timp. Nu-l interesează decât propria stare de bine, știe că doar criticând și judecând te poate păstra alături, doar umilindu-te îți poate controla lumea.
Nu te susține și nu empatizează cu emoțiile tale
Mereu există scuze ieftine, răspunsuri vagi, reproșuri și acuzații nefondate, alegeri doar în favoarea lui. S-a obișnuit să îți vorbească într-un fel toxic, să paseze orice responsabilitate, să manifeste un comportament defensiv în momente importante.
Scopul său nu este să construiască, să dezvolte o conexiune emoțională, să descopere lumea ta. Te consideră rezerva perfectă, persoana care îl înțelege și îi acceptă orice moft, femeia care ar face orice de dragul lui.
Nu există asumare, deschidere, încredere, comunicare sinceră. Nu există o perspectivă clară a lucrurilor, acele planuri de viitor lipsesc în totalitate. El trăiește momentul, profită de sensibilitatea ta, fiind gata să plece în orice moment.
Alege să mintă și să denatureze realitatea, pentru a obține anumite avantaje. Alege să poarte măști și să ascundă lucruri importante, pentru a păstra dependența de el. Nu-l interesează că suferi sau că te deranjează comportamentul său.
Știe că în scurt timp va pleca, deci nu are rost să se implice, să țină cont de mesajele transmise, să empatizeze cu stările tale. Atât timp cât așteptările și dorințele lui sunt o prioritate, este aproape. Imediat cum îi ceri să te asculte, se refugiază în propria lume.
Nu are rost să sacrifici totul pentru omul mereu ocupat, indiferent, laș, manipulator. Nu accepta să fii rezerva lui și să se folosească de tine. Lasă în urmă tot ce este toxic, lipsit de respect și încredere.
© De Vorbă cu Tine