fb

El este Alex. El are o poveste. S-ar părea că e tipic una din poveștile în care el a greșit și regretă, dar nu. E altfel. Povestea bărbatului care a iubit și a înțeles ceva

El este Alex. El are o poveste. S-ar părea că e tipic una din poveștile în care el a greșit și regretă, dar nu. E altfel.

„Numele meu este Alex. Am crezut ca imi gasisem sufletul pereche, pe Daniela. Si sper in continuare ca asa este… Ne-am intalnit la un curs, singurul curs comun pe care il aveam. Eram in primul an de facultate. Ea din Bucuresti, eu din provincie. A fost o atractie doar din priviri, priviri sincere si indragostite parca pentru prima oara. Totul a fost foarte rapid, in cateva zile ne-am intalnit si ne-am unit sufletele. Parca era dragoste de film, dragoste la prima vedere cum nu gasesti decat o data in viata.

Am inceput sa ne vedem din ce in ce mai des, aproape in fiecare zi… totul mergea foarte frumos. Au fost si momente mai aprinse, dar se rezolvau imediat de la sine. Era totul pentru mine. O puneam pe primul loc in toata fiinta mea. Prima vara din relatia noastra a fost dureroasa pentru mine. Am decis sa o duc la parintii mei acasa de ziua mea. Mama mea nu a fost de acord… parintii mei nu se mai intelegeau de mult timp… Si faptul ca eu am decis sa o prezint si lor a fost ultima picatura deoarece tatal meu mi-a luat apararea si asta a dus la divortul alor mei. Fratele meu mai mic a avut cel mai mult de suferit… cand a trebuit sa fim despartiti. Dupa primul an de relatie, si dupa ce m-au cunoscut si parintii ei si au capatat incredere in mine, au decis impreuna cu fiica lor sa ma mut la ei. Urmatorul an de relatie l-am petrecut in casa dumnealor, niste oameni speciali si deosebiti cum rar mai gasesti… Au fost cel mai mare sprijin, au fost ca parintii mei… Dar pasul acesta, al mutarii impreuna, a avut si consecinte… Certurile s-au amplificat, eu m-am schimbat, ea s-a schimbat.

Usor, usor, ne departam unul de celalalt si nu ne mai cunosteam unul pe altul. Recunosc, in loc sa ma ambitionez si sa iau de invat din ce am vazut in familia mea, eu am repetat exact greselile lor. Au intervenit obisnuinta, monotonia, gelozia… trasaturi care pe mine nu ma defineau la inceput cand m-a cunoscut. Totul a fost decisiv in ultima luna de relatie, de la jumatatea lunii august a anului curent, pana la jumatatea lunii septembrie. Din cauza unei excursii organizate in care nu ne-am inteles, certurile au fost asa vaste incat i-am implicat si pe parintii ei si pe tatal meu. Ea devenise din ce in ce mai rece, si cu mine si cu parintii ei. Intr-un weekend, ea a decis sa luam o pauza, si sa stam separati, ea la tara la bunicii ei, eu acasa la mine. Dar eu nu am putut sta degeaba, cand gandul imi era la persoana iubita, si am decis sa ma duc la ea crezand ca poate se va rezolva. Dar nu a fost asa… De fata cu parintii ei, decizia ei a fost sa ne despartim.

Eu am plecat de acolo, ea nu mai vorbeste cu parintii deoarece crede ca mi-au tinut partea. Cateva zile am mai vorbit cu ea, ne-am mai intalnit dar parca mereu exista cate ceva intre noi care nu ne lasa sa ne revenim… ea deja nu mai simtea nimic pentru mine… Imi amintesc ca au fost foarte multe intre noi, si bune si rele, ii daruisem si un inel de logodna, pe care il poarta fara incetare si in prezent. Am suferit la inceput, ea era rece cand ma vedea asa. In fiecare secunda ma gandesc la ea, dar nu arat nimanui lucrul asta. A fost acolo langa mine, cand nimeni nu era, si m-a ajutat sa imi stabilesc un drum in viata. Nu o voi uita niciodata, pentru ca orice lucru care ma inconjoara imi aminteste de persoana ei si traiesc cu speranta in suflet ca poate ne vom reveni si ne vom mai acorda o sansa relatiei unice pe care am avut-o…”

Eu mereu zic după ce citesc citesc și înțeleg mesajul acestor povești: nu e sfârșit! Pentru că nu are cum să fie sfârșit. El să lupte și ea să înțeleagă. El să întoarcă și ea să revină. Ăsta e finalul corect. Asta e dragostea adevărată. Și voi luptați. Nu cedați. Iubiți.

Foto: culturacolectiva.com