fb

Egoismul în dragoste: dă-mi tot ce-ți aparține, fără a-ți oferi nimic în schimb

Egoismul, înlocuind iubirea, creează haos și lasă loc cicatricilor. Egoismul nu te lasă să trăiești așa cum vrei, dar te face să trăiești așa cum vrea el.

Nu toată lumea este în stare să ne înconjoare cu dragostea pe care o merităm. Unele persoane rămân alături de noi doar pentru a-și satisface propriile nevoi și a umple vidul din viața lor. Cel mai des, singura modalitate de a avea grijă de noi într-o relație egoistă este să încercăm să ne dăm seama cât mai rapid de adevărata natură a acestei relații și să o lăsăm în urmă.

Oamenii egoiști sunt persoanele care, deși par adulți, se comportă ca niște răsfățați. Aceste persoane au o personalitate inhibată, ele văd relațiile doar ca un mijloc de a-și satisface nevoile. Sunt niște persoane care doar iau, fără să ofere nimic în schimb. Mereu sunt în căutarea celor care să le ofere tot de ce au nevoie.

Comportamentele care la exterior par egoiste nu neapărat sunt cele adevărate. Nu trebuie să tragem concluzii pripite, cel puțin până nu înțelegem ce definește un asemenea comportament. Dacă persoana încearcă să fie pe primul loc, dedicând timp și energie propriei sale dezvoltări, acesta nu este egoism.

Egoismul are două laturi: una bolnăvicioasă și alta sănătoasă.

O persoană care își critică partenerul, în orice împrejurare încearcă să fugă de responsabilități și demonstrează un egoism incredibil. Cei mai mulți dintre noi, la un moment dat din viața noastră am riscat tot ce am avut de dragul unei persoane. Am încredințat sufletul unei persoane care părea fermecătoare și perfectă. Apoi am primit un pumnal în spate.

Nici până în ultima clipă nu am bănuit nimic, deoarece persoana egoistă într-o relație la început are un comportament pozitiv pentru a obține ceea ce își dorește. Nu avem cum să nu cădem pradă unei astfel de vrăji…

Doar atunci când nu ne mai putem împotrivi, astfel de oameni își arată adevărata lor față. Nu mai pretind că sunt dulci, amabili, dar folosesc șantajul și manipularea emoțională. Absorb energia și puterea din noi și nu întorc absolut nimic din ceea ce iau cu forța.

Personalitățile lor egoiste nu pot oferi absolut nimic celor din jur în afară de multe dezamăgiri și decepții.

Oamenii egoiști nu știu să iubească cu adevărat.

Atitudinea lor egoistă vine din incapacitatea lor de a iubi. Sub masca egoismului nu se ascunde iubirea, dar ceva foarte diferit și greu de înțeles. O persoană egoistă nu doar că nu-i iubește pe cei din jurul său, dar ea nu se iubește nici pe sine. Egoiștilor le lipsește o dragoste sănătoasă și plină de drepturi pentru ei înșiși.

Ei suferă foarte mult, de aceea atunci când intră într-o relație, singurul lor obiectiv este să obțină cu orice preț ceea ce le lipsește. Ei nu pot oferi nimic altora pentru că nu au nimic de oferit. Le lipsește respectul de sine pozitiv și încrederea în sine. Egoiștii privesc relațiile romantice ca pe o capcană.

Acest comportament dăunează ambilor parteneri și amintesc de un singur lucru: pentru a iubi pe cei din jur, trebuie să învățăm să ne iubim pe noi înșine. Fiecare din noi are dreptul la o doză de egoism, dar trebuie doar să o exprimăm și să o trăim într-un mod sănătos. O persoană cu un egoism nesănătos este ca o corabie fără pânze, care niciodată nu va găsi calea spre succes.

Source :