fb

Ea era frumoasă, dar nu ca acele fete din reviste. Era frumoasă pentru felul în care potrivea cuvintele. Era frumoasă pentru strălucirea din ochi, atunci când zâmbea. Pentru toate zilele când era fericită și pentru toate clipele când făcea fericit pe omul de lângă. Ea era frumoasă din dragoste

Ea era o femeie deosebită. Am cunoscut-o într-una din zilele alea când nu ai ce face și te pornești să vezi o bucată de lume. În cea mai frumoasă parte am găsit-o pe ea. Privea cerul cu entuziasm, certând cu degetul norii și câteva raze de soare ascunse. Am găsit atunci acea simplitate atât de mult dorită de bărbați, dar și aerul de femeie în devenire. Mă îndrăgostisem de zâmbetul ei și știam că e pentru toată viața.

Ea era frumoasă atunci când s-a îndrăgostit de mine ca o puștoaică. Când s-a înălțat în vârful picioarelor să-mi șoptească cât de mult îi place în cămașa mea. Era frumoasă când mă ierta și frumoasă când accepta cuvintele mele drept scuză. Știa că sunt naiv uneori și rece alteori, dar că o iubesc. Era frumoasă pentru îngerul din ea în momente de împăcare și pentru nebuna din ea în momente mai speciale. Era ea, omul meu drag. Soarele meu bun. Jumătatea mea caldă.

Ea era prima femeie care mi-a spus că vrea să vorbim și despre problemele mele, nu doar ale ei. Omul care mi-a dat speranța că mai sunt femei sincere. Omul care mi-a îmbrățișat într-o zi trecutul și cu asta a pus capăt unei neliniști. Ea a dat frâu liber bărbatului atent din mine. Grijuliu, bun, de încredere. Ea era frumoasă pentru că mi iubea și frumoasă că o iubeam.

Ea era frumoasă, dar nu ca acele fete din reviste. Era frumoasă pentru felul în care potrivea cuvintele. Era frumoasă pentru strălucirea din ochi, atunci când zâmbea. Pentru toate zilele când era fericită și pentru toate clipele când făcea fericit pe omul de lângă. Ea era frumoasă din dragoste.