E timpul să-ţi reîntorci viaţa şi să laşi în trecut pe omul care nu te iubeşte

E foarte uşor să te priveşti dintr-o parte prin ochii celor care nu te iubesc. Dacă la intrarea în inima mea ar exista un mic covor, cred că aceste cuvinte sunt cele mai potrivite să fie scrise pe el. Multă vreme, din anumite motive, am fost convinsă că, să mă îndrăgostesc de cel care niciodată nu va fi al meu, mi se părea un lucru distractiv şi o aventură.

Această abordare a mea mi-a permis să nu iau în serios tot ce se întâmplă. Era ca un fel de joc. O căutare interesantă şi minunată. Totul părea atât de lipsit de importanţă, atât de relaxant, încât mult timp nu am văzut deloc probleme. Dar, de-a lungul timpului, am realizat un lucru foarte important: toate aceste căutări eterne ale persoanelor pe care nu le-am putut avea niciodată cu adevărat mi-au afectat negativ viaţa. Am început să mă percep ca o persoană care nu este demnă de o iubire adevărată. 

Mulţi ani nu am putut să îmi deschid inima cuiva.

Să simt căldura şi grija altei persoane. Am uitat cum te simţi când se întâmplă asta. Că este posibil aşa ceva! Am uitat că pot fi iubită. Că pot şi eu iubi pe cineva în schimb. Şi m-am speriat… E foarte uşor să te priveşti prin ochii oamenilor care nu te iubesc. E uşor să decizi că unul sau altul din neajunsurile tale ar putea înspăimânta sau înstrăina pe cineva.

Că sunt prea mândră, prea încăpăţânată. Şi asta ar însemna că nu merit ca cineva să mă iubească sau se ataşeze de mine. E uşor să crezi că alţii ar merita toată iubirea din lume, dar nu eu însămi, pentru mine fiind doar un vis. Că aparţin unui alt tip de oameni şi nu se poate face nimic în acest sens.

Până când m-am trezit într-o dimineaţă şi mi-am dat seama că au trecut ani de când nu am avut o relaţie reală, caldă, plină de iubire. Acesta este momentul meu de cotitură. Am înţeles că a venit momentul să recunosc toate aceste lucruri, să spun lucrurilor pe nume şi să privesc adevărul în faţă.

Da, e o muncă foarte dificilă, dar pentru a învăţa să iubesc din nou, va trebui să înfrunt toate aceste greutăţi. Va trebui să încetez să privesc prin ochii celor care nu mă iubesc, pentru că nu voi vedea nimic bun în acest caz. Am înţeles că numai eu am dreptul să decid cine sunt şi cine vreau să devin. Iar dacă cineva nu mă iubeşte, acestea nu sunt problemele mele, dar ale lor. 

Nu sunt o persoană care a fost minţită.

Nu sunt acea persoană care nu ar avea pentru ce să fie iubită. Nu sunt pentru un roman de o zi. Eu sunt cea care decid să fiu. Sunt o persoană blândă şi puternică. Sunt o persoană care poate iubi. Sunt eu însămi. Nimeni nu are dreptul să decidă în locul meu. Nimeni nu are dreptul să îmi spună dacă pot sau nu pot fi iubită.

Eu sunt cea care defineşte aceste lucruri, nimeni altcineva. Eu sunt singura care poate privi prezentul, cu toate defectele şi cu toate deciziile, chiar dacă sunt inadecvate uneori. Eu decid dacă sunt sau nu pregătită pentru o relaţie cu o anumită persoană, dacă sunt gata să îmi împărtăşesc dragostea şi să îmi deschid inima pentru a o întâlni. 

Voi începe să trăiesc cu adevărat! Voi scăpa de cei care nu mi-au oferit dragostea adevărată. Eu sunt cea care va rupe acest cerc vicios al relaţiilor false şi al pretenţiilor. Care mă voi accepta pe mine însămi aşa cum sunt. Şi nu voi mai asculta niciodată cuvintele altor persoane că ar trebui să slăbesc, sau să mă mai îngraş, sau să mă îmbogăţesc. De parcă numai atunci aş avea dreptul să fiu iubit. Toate acestea sunt prostii. 

Am înţeles că trebuie doar să fiu gata să primesc şansa cu braţele şi sufletul deschis, să fiu deschisă către relaţii sincere şi reale. Ştiu că nu îmi va fi uşor. Şi că nu există nici o garanţie că inima mea nu va suferi. Dar acesta nu este un motiv să mă mai ascund după paravanul aventurilor şi a celor care nu mă iubesc cu adevărat.

Voi gândi serios la ce vreau de la viaţă, de la dragoste, dintr-o relaţie. Ştiu că într-o zi îmi voi întâlni persoana mea. Cea care mă va vindeca şi mă va iubi. Sincer şi adevărat. Între timp, voi avea grijă să fiu eu însămi: puternică, curajoasă, frumoasă şi demnă de iubire sinceră. Iar viaţa îmi va aduce cel mai frumos cadou: iubirea adevărată.

Source :