fb

E mai bine să te desparți la 20 de ani și să rămâneți prieteni, decât să ajungi la 50 și să nu poți lega două cuvinte cu omul de alături

Vă forțați să vă consumați, să vă umiliți, să puneți la suflet și să suferiți. Cerșiți iubire, stați acolo unde vă simțiți cumplit. Iertați și bine faceți. Dar cel mai groaznic lucru e că uitați. Uitați de greșelile făcute în trecut și le păstrați. Iar povestea se repetă. Continuați să vă istoviți, să vă impuneți fapte și lucruri pe care nu doriți să le faceți. Deveniți ca niște roboți care fac ceea ce spune lumea, rudele, prietenii. V-ați transformat în niște suferinzi care zâmbesc doar în poze.

Stați acolo unde nu vă simțiți bine de dragul cuiva. Nu înțelegeți că nu are rost să trăiești cu un om  de care te-ai îndepărtat. Ați devenit doi străini. Vă comportați ca doi dușmani. Mai rău că nici nu știți să vă respectați, uitați că v-ați iubit, că aveți copii, o casă, amintiri. E jalnic și dureros.

E și în cazul Mariei care a ținut cu dinții la o căsnicie mimată, putredă, fără temelie. A ajuns la 50 de ani să înțeleagă că a făcut cea mai mare prostie din viața ei. E lângă un bărbat și nu mai simte nimic pentru el. Nu mai comunică, iar atunci când sunt în public simulează înțelegerea, iubirea, fericirea. Trăiesc sub același acoperiș, dar au vieți diferite. Ea cu gândurile, visurile, responsabilitățile, obligațiile ei. El la fel. Doi oameni care se chinuie să se suporte, se sufocă când privirile se întâlnesc.

Atunci stau și mă întreb: Nu ar fi fost corect pentru ambii  să se despartă la 20 de ani, rămânând prieteni, decât să ajungă la 50 și să nu poată lega două cuvinte cu omul de alături?

Nu e greșit să spui stop atunci când nu mai are rost să continui, când tot ce a fost clădit s-a prăbușit în câteva secunde. Astfel îți vei salva viitorul. Te vei salva pe tine de la neliniște, de la tortura pe care o îndură sufletul tău. Pur și simplu e mai ușor să conștientizezi adevărul la vârsta în care se mai pot face schimbări, decât atunci când ai rămas gol și extenuat.