fb

Dragostea și grija față de propria persoană este egoism sau nu?

Psihologul iranian Hajar Owrang spune: „Iubirea de sine este definită ca un sentiment de afecțiune față de propria persoană, în timp ce egoismul este o atitudine exagerată, preocupare pentru interesele personale și de nesocotire a intereselor altora, o trăsătură morală care pune mai presus de toate interesele personale, deci o iubire excesivă de sine.”

Iubirea de sine constă în capacitatea de a te accepta cu bune și rele. Astfel îi poți accepta și pe ceilalți cu toate defectele și calitățile. Iubindu-te pe tine însuți vei fi capabil să-i iubești și pe ceilalți.

Așa cum unui om orb nu-i poți explica cât de frumoasă poate fi lumea din jur, așa cum unui om fără picioare nu-ți poți explica senzația pe care o simți atunci când atingi pământul cu picioarele… așa și tu nu-i poți explica unui om în ce constă iubirea dacă nu știi să te iubești pe tine însuți.

Iubirea de sine nu se echivalează cu narcisismul. Spre deosebire de narcisism iubirea de sine nu este construită din fantezii și privește viața într-un mod real. De asemenea iubirea de sine empatizează cu oamenii din jur și îi poate iubi și pe ceilalți.

Oamenii care se iubesc pe ei înșiși, pot iubi și pe ceialalți, pot respecta și nu ascund scopuri atunci când iubesc.

Iubindu-te te vei putea ierta pe tine însuți, cât și pe ceilalți. Iubirea de sine presupune toleranță față de omul pe care îl vezi în fiecare zi în oglindă și față de cei de lângă tine. Atunci când porți o iubire autentică față de tine ești capabil să ierți, să asculți și să ajuți. Iubire nu provoacă durere și nici răutate. Egoismul nu presupune respect.

Un om egoist este preocupat doar de propria persoană și mereu trăiește cu frica că resursele pe care le are nu-i vor ajunge. Egoistul este într-o continuă alergare, cu scopul de a aduna cât mai multe pentru propria persoană.

Egoismul pune preț pe lucrurile materiale, pe când iubirea de sine se axează pe o stare mintală sănătoasă și adună experiențe, oameni de calitate și amintiri frumoase.

Mary