fb

Din păcate, înțelegem acest lucru abia când ni s-a scuipat în suflet, după câteva bătăi bune, câteva divorțuri și emoții false

S-a întâmplat fiecăruia dintre noi, să plecăm de acolo unde creadeam că este totul. Când ne luăm valiza cu haine sau cu amintiri (uneori nici amintirile nu le vrem, am vrea să le uităm, să rămână în trecut) sperăm că vom fi întorși din drum, că ni se va cere iertare și acei oameni care au greșit față de noi își vor recunoaște greșelile.

Doar că totul e altfel… priviri crunte, reproșuri sau indiferență. Asta nu ar însemna că noi nu am fost prea buni pentru ei, că nu i-am iubit destul sau nu i-am înțeles atât cât și-au dorit. Pur și simplu, unii oamenii au orogoliul prea mare, egoismul le este mai presus de orice.

Nu contează că am plâns mai mult decât am râs, că am renunțat la unele visuri de dragul cuiva, că am răbadat mofturile și prostiile. Nu contează că am iertat atunci când și-au bătut joc de sinceritatea noastră. Atunci când lor le-a fost greu, noi i-am mângâiat, în schimb când noi am fost bolnavi ne-au pus în poală false cuvinte, pe obraz un sărut – pe la spate mii de cuțite. Ce mai contează fățărnicia și modul în care s-au folosit de emoțiile și sentimentele noastre, când zarurile  au fost aruncate?

Cine e vinovatul? Nu-i vinovat nici cel care ne-a hulit și nici cel care ne-a dat lovitura la final. Suntem vinovați noi, fiindcă am permis să ne umilească, să facă glume urâte pe seama noastră și a familiei noastre. Suntem vinovați, deoarece am așteptat prea mult și am crezut în cei care nu au educație și nici simț omenesc.

Suntem vinovați, pentru că am înțeles greșit cuvântul „iertare”. A ierta nu înseamnă a răbda, a te preface orb atunci când se fac nedreptăți și a da șanse de fiecare dată când se greșește. Iertarea e o dovadă a maturității și a înțelepciunii, nu a naivității.

Iertăm, dar nu permitem să ne fie ucisă demnitatea. Din păcate, înțelegem acest lucru abia când ni s-a scuipat în suflet, după câteva bătăi bune, după câteva divorțuri, după minciuni și emoții false. Iar unii o viață trăiesc și nu învață a se iubi pe înșiși, iubesc străinul de alături ( cu care trăiește de ani buni) mai mult decât propria persoană.

Pentru fiecare suferință și trădare suntem vinovați – noi, pentru că am permis să ni se provoace durere, pentru că am crezut în oricine. Încrederea are nevoie de teste.

Cu drag, Mary