fb

Dezbracă-mă cu grijă. Întâi sufletul, dragul meu, apoi hainele…

Dezbracă-mă cu grijă, dragul meu. Nu, nu de haine. Lasă-le pe mai încolo, când mă vei cunoaște ca femeia inimii tale și nu ca un om ce doar a trecut prin patul tău rece. Dezbracă-mi sufletul, să știu că vrei iubire și nu emoții pe împrumut.

Încearcă să mă cunoști, fă acest efort și caută dincolo de niște picioare frumoase și sâni goi. Sunt femeie și vreau atenția ta. Căldura ta. Dragostea ta.

Dezbracă-mă de frici. Mi-e teamă de-un trecut pe care sunt gata să-l împart cu tine. Mi-e teamă de un viitor, pe care vreau și mai mult să îl trăiesc alături de sufletul tău. Mi-e teamă să nu fii la fel. Să nu rănești.

Dă-mi liniștea dimineților tale și siguranța serilor trăite lângă pieptul tău. Dă-mi cuvintele tale sincere. Dă-mi încrederea că totul va fi bine.

Dă-mi soare pe ochi.

Dezbracă-mă de tăcere. Fă-mă cu atitudinea ta să-ți spun tot, să-ți cer sfaturi și umărul tău când mi-e greu. Fă-mă femeie cu poftă de viață, cum eram altădată. Fă-mă omul tău, căruia îi vei povesti seara cum a mers toată ziua. Pe care îl vei încuraja să spună, cât de greu ar fi asta. Pe care îl vei face într-o zi să-ți dea inima, cu tot cu bătăi.

Dă-mi gălăgia dimineților în care ne vom bate cu pernele. Nebunia orelor de după miezul nopții. Puterea de a putea zâmbi în tăcere, la brațul tău. Dă-mi un sincer te iubesc.

Dezbracă-mă de refuzuri. Fă-mă să nu mai spun nu. Să vreau să-mi deschid lumea plină de fluturi multicolori. Și plină de planuri, de visuri alături de cineva. Fii acel cineva. Dezbracă-mă de remușcări. De regrete. De nopți nedormite și lacrimi ce s-au uscat.

Te voi iubi atunci, cum numai eu știu și fluturii mei îți vor fi ca pernă. Dă-mi un sărut să știu că mi-e bine de la el. Dă-mi liniștea și tăcerea ta, să le transform în zâmbet. Dă-mi fericirea unei vieți trăite simplu, dar frumos.

Nu-ți cer mașină, case mari sau bogăție. Dă-mi dragoste.

De Vorbă cu Tine

Dezbracă-mă cu grijă. Întâi sufletul, dragul meu, apoi hainele.