Despre pretențiile scumpe ale unor femei ieftine…

„Gândindu-mă la unele femei pe care le cunosc, deseori mă întreb cum acestea, având un salariu care e suficient doar să le asigure existența, trăiesc pe picior mare. Poartă blănuri scumpe, au mașini luxoase și merg în localuri în care numai șefi și miniștri ajung. Nu că le-aș purta pică sau le-aș dor răul. Doar că mă uimește tupeul acestora de a se numi „doamne de elită”, atunci când, după o discuție de câteva secunde, îți vine să le spui să nu mai vorbească niciodată. Sau când îți dau de înțeles că nici tabla înmulțirii nu o știu la perfecție, dar se pricep excelent să numere banii oferiți de un nou bărbat cucerit. Și aici am înțeles un lucru: sunt atât de multe femei ieftine cu pretenții scumpe. 

Le găsești simplu: prin discoteci de fițe, cu țigara în gură, cu o fustă trasă mai sus de genunchi și cu un aer de parcă numai ce au coborât pe pământ, gata să vâneze o eventuală „partidă bună.”  De obicei nu se opresc lângă un bărbat decât pentru a-i goli cărțile de credit și a-l năuci de tot cu parfumul cumpărat din banii oferiți de ,,precedentul.” Cu singuranță ele nu știu ce cărți au apărut în ultimul an și nici cine a descoperit teoria relativității. În schimb, se cred centrul universului, ciocnind din unghiliile de cinci centrimetri lungime de paharul pe jumătate golit. 

Și asta e. Există o lume în care mărimea sânilor contează mai mult decât sinceritatea, dragostea adevărată, un zâmbet oferit sincer. Și treaba e că există suficienți de mulți bărbați care să aprecieze această lume și să o creadă drept singură sursă de existență, așa cum sunt și bărbați iubitori care vor găsi potrivit să iubescă sincer și să aleagă corect omul de alături. De aia poate că mereu vei întâlni fetițe care se vând fără a-și cunoaște prețul și femei care-și știu prețul, dar care nu se vând niciodată.”