Despre bărbatul care nu este demn de iubirea ta sinceră

Te-ai îndrăgostit de acest om, ai ales să-i îmbrățișezi lumea și sufletul, ai avut curajul să treci dincolo de superficial, ai fost gata să-l accepți și să-l descoperi cu adevărat. Dar ai înțeles în timp că sentimentul nu este reciproc și intențiile lui nu sunt sincere.

Pur și simplu nu este demn de tot ceea ce simți, de sufletul tău bun, de profunzimea atașamentului tău. În locul respectului și al unei atitudini corecte, caută să se folosească de sensibilitatea ta, să profite de slăbiciunile tale, să se joace cu tine.

Este atât de greu să fii alături, să accepți un comportamentul toxic, atunci când manipulează prin gesturi și cuvinte, când fuge pe ușa din spate în momente complicate, când are doar reacții defensive, când dă vina pe tine, când trădează.

Nu există loc pentru o conexiune emoțională, pentru discuții sincere și lipsite de interes, pentru o relație sănătoasă. Este gata să uite de tine în orice moment, se gândește doar la propria stare de bine, îți judecă alegerile și felul de a fi.

Ajungi să înțelegi că este alături de tine din alte motive, nu-l interesează starea ta, dorințele și așteptările tale. Imediat cum îl provoci să-și asume mai mult, să se implice mai mult, să ofere mai mult, vine cu pretexte false și scuze ieftine.

Ajunge să distrugă tot ce construiești în lumea voastră, renunță la încrederea ta pentru altă aventură, găsește alte priorități și alți oameni mai importanți. Ești doar o rezervă, o emoție temporară, ești alături atât timp cât urmezi scenariul său.

Imediat cum se va plictisi, va pleca pentru totdeauna

Nu-i pasă cât de mult suferi, nici atunci când îl implori să facă ceva pentru binele relației voastre, nici când îi spui că vei pleca pentru totdeauna. A renunțat la voi înainte să se atașeze cu adevărat, a ales propria libertate, propria fericire.

Refuză să crezi că acest scenariu este potrivit pentru tine, atunci când trebuie să uiți de tine de dragul lui, să lupți pentru ambii, să sacrifici totul pentru o iluzie, să pierzi sinceritatea și armonia interioară pentru promisiuni false.

Nu este loc pentru echilibru și încredere, atunci când durerea ia locul afecțiunii. Nu este demn de intențiile tale bune, dacă își permite să te umilească și să profite în orice moment. Nu poți construi alături de un om indiferent.

Există lumea lui și atât, există atât de multe așteptări și dorințe, departe de realitate. Îți reproșează totul, îl nemulțumește orice gest, îl supără fiecare cuvânt. Este un joc manipulator pe care îl controlează în totalitate.

Te pierzi în această permanentă goană după o reacție, după un răspuns. Te lași purtată de iluzii și ajungi să suferi, să accepți minciuna și trădarea, să nu mai crezi că poți trăi și altfel. Meriți mai mult decât durerea și neputința.

Meriți mai mult decât o emoție trăită unilateral. Găsește un bărbat demn de iubirea ta, demn de încrederea ta, demn de sinceritatea ta, demn de eforturile făcute în fiecare zi.

© De Vorbă cu Tine