fb

Deseori ne facem noi înşine rău, luând iluziile drept realitate

Ne complicăm crezând că într-o zi, cumva, cândva, el sau ea totuși va fi cu noi. Și vom fi fericți și vom trăi până la adânci bătrâneți. Și vom avea trei copii frumoși și o casă. Hm, și dacă nu vom avea? E frumos să gândești, atașând sentimental un om pe care ți-l dorești alături, dar nu e corect să extinzi emoția asta la veșnicie. Pentru că exact în momentul când faci asta riști să-ţi scape omul care te iubește cu adevărat și cu care chiar ai putea construi acel viitor frumos.

Iluziile, de cele mai multe ori, sunt piedici în calea fericirii. Culmea, piedici create tot de noi. Ne forțăm să visăm frumos, să ne imaginăm o viață care încă niciodată nu a fost posibilă și să ţinem alături un om care niciodată nu a fost al nostru. Unii ar spune că asta și este dragostea adevărată: când iubești fără să aștepți ceva. Eu aș sugera totuși să adaugi un dram de reciprocitate în toată treaba cu dragostea. Pentru că a iubi și a fi iubit e mai suprem decât a trăi cu cineva în gând.

Ne complicăm, prea mult ne complicăm. Devenim dependenți de un trecut care de mult nu e al nostru și de un om care de mult nu ne vrea alături. Și apoi ce se întâmplă? Celălalt e fericit, iar noi ne învinovățim că nu e alături de noi. Și din dorința de a consuma ultima picătură de dragoste, ne facem iluzii. Deșarte, goale pe interior, fără consistență. Și asta ne ucide. Și e greșit. Trăiește prezentul și omul din prezent – ţi-o voi spune de fiecare dată.

Deseori ne facem noi înşine rău, luând iluziile drept realitate.

Foto: pixel-hd.com