fb

De multe ori, oamenii se aseamănă cu anotimpul de după geam!

Uneori, ne asemuim cu vremea de afară.

Oamenii primăverii sunt întotdeauna în așteptarea a ceva frumos. Ei trăiesc cu speranța în suflet și asta le face atât de speciali. Acțiunile lor sunt deseori curajoase, iar vorbele – provocătoare.

Ei sunt asemenea unei brize ușoare și proaspete de vânt, care izbutește să ne amintească cât de frumoasă e viața, ori de câte ori, uităm de acest adevăr simplu.

Oamenii verii sunt cei care au pielea aurită de razele solare. Ei au o pasiune pentru rochiile cu bretele subțiri și ochelarii de soare. Și știți… Ei întotdeauna miros a mare și a nisip. Ei sunt, fără îndoială, chintesența a tot ce înseamnă lirism, în acest univers.

Alături de oamenii iernii simți adevărata armonie a lumii. De parcă totul ar fi în ordine. Liniștea naturii,pe fondalul miresmei de cozonaci și a jocului lin al zăpezii.

Dar mai există și oamenii toamnei… Oameni, cărora le plac drumurile lungi, care își sorb până la ultimă picătură cafeaua amară de dimineață și care privesc ferm prin pânza opacă a viitorului. Ei nu speră să li se întâmple vreo minune, căci ei își trăiesc minunea în fiecare zi.

Ei simt întreaga spiritualitate universală, trecând-o prin propria sensibilitate. Ei trăiesc până în adâncul sufletului fiecare picătură de ploaie, fiecare mișcare fragedă a naturii… Ei au o privire absentă, pierdută prin tumultul adevărurilor și minciunilor.

Ei tind, cu toată ființa lor, spre cea mai pură și cea mai simplă fericire de a exista. Ei sunt triști, dar nimic în acestă lume nu e mai frumos, mai vibrant și mai viu, decât tragicul din privirea lor…

Advertisement

Și credeți-mă, măcar de dragul acestor priviri, merită să ne trăim viața!