„Nu am motive să fac acest pas”. Iată cum va răspunde tuturor celor îi vor da de înțeles că omul de alături doar se folosește de ea. Nu va vedea nimic special la comportamentul său. S-ar putea ca în acel moment să fie complet dependentă de acel om.

Acest atașament bolnăvicios nu se întâmplă brusc. E nevoie de timp, de îmbrățișarea poveștii celuilalt și detașarea de propria lume. E nevoie de transformarea acelei persoane în zeu, sau de transformarea femeii în salvator. Ea crede că totul va fi diferit.

Încă puțin efort, încă câteva zile, săptămâni, luni, pentru a convinge acel bărbat că are rost. Dar atunci când scopurile sunt diferite, când primul pas a fost făcut paralel, orice decizie următoare doar crește distanța dintre ei, respectiv și nemulțumirile.

Există femei care din copilărie au fost nevoite să aibă grijă de cineva, să jertfească de la sine pentru binele celuilalt. Ele vor prelua acest comportament și în relație, forțând de fiecare dată lucrurile, implorând pe acel om să accepte relația.

Odată invitația acceptată, bărbatul se va simți ca un oaspete, care trebuie tratat cu mare grijă. De cealaltă parte, femeia va accepta și ea acest rol, însă va purta cu ea speranța. „Într-o zi, lucrurile vor sta complet diferit”, își va spune ea.

Se va amăgi constant, lăsând să treacă timpul, să crească dependența, relația să devină o minciună și ea să iubească această minciună. Până la urmă, e omul ei. Pe el l-a acceptat și pentru el trebuie să lupte. Totul va fi bine, totul va fi bine…

Dar acest „va fi” nu se mai întâmplă

Atunci femeia acceptă iluzia, trăind-o ca pe o realitate. A investit prea mult pentru a pleca. A luptat prea mult pentru a anula lupta. Și dacă de mâine totul va fi altfel? Ce vor spune prietenii, rudele? Cum va reacționa propria ei conștiință, când va îndepărta omul iubit?

Ce-ar fi să găsească o nouă strategie, pentru a apropia omul de alături? Problema însă nu este în strategie, ci în destinatarul ei. Acest om pur și simplu trăiește o viață paralelă cu scenariul gândit de femeie. El nu vede o necesitate în a se implica.

Ea face toată munca grea în relație. Ea planifică, anulează, ea sărbătorește, ea cumpără cadouri. Ea este peste tot, pentru a suplini acest deficit de iubire. Mai mult decât atât, ia apărarea partenerului. „Așa este el”, va fi replica perfectă în fața tuturor.

Va căuta de fiecare dată argumente în favoarea lui. Se simte rău, are un caracter mai complicat, este mai tăcut, a suferit în copilărie. Stai să vezi însă ce bărbat special este în momentele lui bune. Dar aceste momente se întâmplă mult prea rar.

Și vine ziua când se depășește limita. Limita după care femeii îi va fi greu, dacă nu imposibil, să mai părăsească scena. S-a obișnuit prea mult cu acesgt bărbat, parcă s-a deprins să-i suporte capriciile, ieșirile nervoase, comenzile.

În tot acest timp va suferi, poate de o mie de ori mai mult, știind că nu mai poate schimba nimic. Își va trăi nefericirea ca pe o întâmplare a sorții. Nu va ști că, în orice moment, poate opri această durere, poate pleca, își poate redobândi șansa la fericire.

© De Vorbă cu Tine