Atunci când durerea și frica devin o normalitate în sufletul unei femei, când neputința ia locul entuziasmului și al libertății, când minciuna transformă relația și îndepărtează doi oameni, când mesajele sincere sunt ignorate, iubirea nu mai este suficientă.

Nu sunt suficiente nici promisiunile goale, sau iluziile trăite din nou și din nou. Realitatea este copleșitoare, ea dezvăluie un comportament egoist și indiferent din partea omului de alături, ea convinge o femeie că nimic nu mai are rost.

Atunci ea decide să plece, chiar dacă acele sentimente puternice nu au dispărut nicăieri. Doar că există și alte emoții, la fel de puternice. Frica, îndoiala, singurătatea, pierderea propriei stări de bine, oboseala, regretele, disperarea.

Nu mai există conexiune emoțională, nu mai găsește în acest bărbat un sprijin, nu mai primește siguranță din partea lui. Este nevoită să lupte de una singură, să inventeze motive să rămână, să caute resurse și răspunsuri.

El nu se mai interesează ce face, cum se simte, dacă totul este bine. El nu se mai implică în lumea lor, nu-i pasă dacă lucrurile vor evolua într-o direcție urâtă. S-a obișnuit să primească toată iubirea și afecțiunea ei, fără să ofere prea multe în schimb.

Ea nu se mai simte dorită în această poveste, nu mai găsește liniștea în brațele lui. Există atât de multe momente complicate, multe reproșuri și critici, multă presiune și frustrare, conversații care îndepărtează în loc să apropie.

Există o tăcere care doare, există cuvinte care rănesc

Ea nu se mai simte înțeleasă. Îi vorbește despre lucruri importante și el o privește absent. Îi explică ce contează cu adevărat și el reacționează foarte defensiv. Îl provoacă să fie mai conectat și el o acuză că cere prea mult, că nu știe ce vrea.

Acest comportament doare, această detașare emoțională trezește doar emoții nefericite în sufletul femeii. Ea se întreabă dacă toate eforturile mai au rost, ea se retrage în propria lume, știind că așa este mai bine, decât să sufere.

A obosit să mai caute elemente de conexiune, să ignore realitatea, să vadă cum iubirea ei este transformată într-o mocirlă a pretențiilor egoiste. Ce rost are atașamentul sincer, dacă dincolo de aparenta sinceritate există trădare, ignorare, durere…

El nu o mai privește cu admirație, nu-i mai spune cuvinte de drag, nu o susține în momente complicate, nu vrea să treacă dincolo de superficial. Însă numai așa ar putea să îmbrățișeze iubirea ei, trăind omul și relația, acționând demn, fiind prezent.

Doar că în loc de prezență și asumare există frică și singurătate. Ea se simte singură în această relație, ei îi este frică de viitor, ea nu mai poate rupe din propria lume, ca el să fie bine. Nu este sănătos, nu este firesc, nu este potrivit pentru o iubire adevărată.

Chiar dacă iubește, alege să se îndepărteze, știind că orice efort este inutil, orice speranță se transformă în iluzie, orice cuvânt devine o povară pentru ambii. Ea nu mai crede în această poveste, nu mai vrea să fie folosită, știe că nimic nu mai are rost.

© De Vorbă cu Tine