fb

De ce nu e bine să asculți de nimeni atunci când îți alegi visurile

„Ţine cu dinţii de visurile tale! Dacă visele mor, viaţa devine o pasăre cu aripile frânte, ce nu poate zbura.” (Langhston Hughes)

Nu este o vârstă anume în care să dai aripi visurilor tale. Asta poate fi în adolescență, tinerețe sau bătrânețe. Depinde de felul în care o faci, cât de mult crezi în ele. Tu ești autorul visurilor tale, tu ești responsabil de ele. Visurile sunt ca niște copii care trebuie să le oferi încredere și curaj. Dacă ajungi la punctul de a renunța la propriile visuri, aunci ești un om terminat. Visurile sunt calea spre un alt drum, spre o nouă lume, cea care ai visat-o mereu, non-stop.

Fiecare dintre noi are în interiorul său  un vis  pe care îl ascultăm, îl urmăm sau îl înăbușim, îl facem praf și rămânem doar cu regrete. Ca acest vis să se transforme într-o realitate, să fie dezvoltat, să fie cunoscut și de alții, nu doar de sufletul tău, are nevoie de suținere. Susținerea pe care doar tu ți-o poți oferi. Alegerea  vine din partea ta. Tu ești stăpân pe tine, pe sufletul tău și pe gândurile tale.

Adesea oamenii își minimalizează visurile, renunțând la ele, în schimb le copie pe ale unor străini, crezând că astfel e mai corect sau sunt mai bune decât ale lor. Astfel nu ajung acolo unde au dorit, pentru că s-au privat de ceea ce au dorit cu adevărat.

A-ți lăsa visurile să fie distruse de alți oameni, care tind să aleagă în locul tău, ar fi ca și cum te-ai sinucide. Pentru că ei sunt niște străini care procedează așa cum ar fi dorit ei, nu cum ai fi vrut tu.

Sfaturile, vorbele bune, îmbrățișările și încurajările te vor ajuta să crești visurile tale, dar totodată tu să fii cel care conduce acel vis, să nu te lași influențat, fiindcă astfel visul tău se va risipi, va fi ca cenușa dusă de vânt în infern.

„Visurile nu se risipesc. Dar nici nu zboară, dacă nu le dai aripi.”( Pablo Neruda)