De ce nimeni nu mai are nevoie de bărbații care devin corecți și buni pe seama altora

Abilitatea de a înțelege, de a accepta limitele personale ale partenerului, de a respecta limitele celuilalt este poate cea mai importantă calitate pentru construirea unei relații frumoase și puternice.

Poți să fii bun și să-ți asumi responsabilitatea pentru acțiunile tale sau poți să fii bun, doar că pe seama cuiva… De fapt, a fi onest, corect, amabil – sunt niște evaluări subiective ale calităților. În realitate, viața ne pune foarte rar în situații când totul este clar.

De exemplu, onestitatea. Să fii deschis și sincer cu toată lumea. Nu este oare un miracol? Sau, de exemplu, un membru loial, decent și onest al societății accidental și-a înșelat soția. Orice se poate întâmpla. Iată acest om corect și cinstit merge la soția lui cu un sentiment dureros de conștientizare, cade în genunchi și jură că nu se va mai repeta.

Apare întrebarea: de ce el a apărut în fața soției cu această mărturisire? A greșit? Da! A recunoscut, a regretat? Minunat! De azi înainte fii mai atent, nu mai greși! Dar soția ce legătură are cu acest moment? Ea cum să trăiască mai departe cu o stimă scăzută de sine?

Cum să trăiască cu mândria călcată în picioare?

În schimb soțul este bravo, el doar a recunoscut, a spus adevărul. Dar dacă el a greșit o dată și nu mai are de gând să facă aceleași greșeli, nu mai bine să tacă? Să sufere singur, să-l mustre conștiința. Iar femeia să trăiască și mai departe în necunoștință de cauză, pentru a nu suferi și mai mult. De ce ea trebuie să se gândească mereu că poate ea e vinovată? Că poate ea ceva nu a făcut corect?

Un alt exemplu. Există sute de oameni săraci, bolnavi. La fiecare pas acționezi și dai dovadă de milă, de empatie. Dar îi putem ajuta pe toți? De exemplu, cineva de succes trebuie să întindă mâna să ofere ajutor la 3 oameni și câteva pisici. Dar dacă cineva ajută zece persoane, iar altcineva doar două, sau chiar deloc, pentru că singur are nevoie de ajutor?

Cineva va merge pe alături fără să ofere ajutor.

Va deveni el cumva mai necinstit? Este acest lucru o calitate înnăscută sau se manifestă în funcție de starea personală, de resurse? Există anumite norme sau totul este relativ pentru fiecare persoană? Și cine oare are dreptul să judece?

În același timp, fiecare își măsoară nivelul de bunătate după propriul suflet. A salva și a aduce acasă o pisică bolnavă din stradă, în timp ce acasă este un copil bolnav de astm, este oare această faptă una nobilă?

Un alt exemplu: bărbatul este stâlpul în casă, umărul puternic și cel mai demn de încredere om. Sare în ajutorul tuturor, doar numai partenera lui cară singură sacoșele grele de la piață sau fuge ba la grădiniță să-i ducă pe cei mici, apoi la școală să-i lase pe cei mai mari.

Oare, după aceste exemple, mai există bunătatea absolută sau este doar un fel de bunătate? Apare întrebarea: potrivit căror criterii trebuie să evaluăm bunătatea și să o dăm spre exemplu și altora?

Capacitatea unei persoane adulte de a-și înțelege și a-și prezenta limitele personale, precum și de a accepta și respecta limitele altuia sunt cele mai importante calități pentru a construi o relație.