fb

De ce mereu voi crede în dragostea adevărată

Când vine vorba despre dragoste, generația actuală e plină de cinism – oameni care urăsc relațiile romantice, care sunt terifiați de posibilitatea de a fi vulnerabili, care au nevoie de foarte mult timp să se încreadă în cineva după ce au fost răniți.

Mă simt de parcă aș fi unica persoană care nu urăște dragostea.

Să nu fiu înțeles greșit: am fost rănit la fel de mult și am trăit lecții de viață ca și orice altă persoană.

Inima mi-a fost smulsă din piept, mestecată și aruncată pe drum. Am văzut cum arată tristețea care îți acaparează întreaga minte, durerea care te aruncă în abisul depresiei despre care nici nu știam că există.

Dar am trăit, de asemenea, sentimentul învigorator al pieselor de dragoste. Am știut ce înseamnă să prețuiești fericirea altuia mai mult decât cea proprie, să te simți invincibil când ții pe cineva de mână, să fii fascinat de fiecare lucru mărunt al cuiva și niciodată să nu te plictisești de acea persoană.

Însăși imaginea altei persoane mă energiza, mă convingea că totul e posibil, inclusiv dragostea adevărată. Și dragostea, nu durerea, e punctul pe care mă concentrez mereu.

Toți cred că e cool să fii cinic, să fii protejat, să nu te deranjezi cu emoțiile și să-ți exprimi vehement opoziția față de emoții, de parcă emoțiile ar fi cel mai rău lucru care s-a întâmplat vreodată cu omenirea.

Dar totul e invers. Dacă nu m-am transformat într-un cinic convins după ce cineva mi-a frânt inima, nu înseamnă că am pierdut legătura cu realitatea. Sunt sigur că merit să fiu iubit, chiar dacă unele părți ale trecutului meu îmi demonstrează contrariul.

Cei care par dezinteresați și distanți sunt considerați învingători, iar cei cărora le pasă prea mult sunt văzuți drept disperați, lipsiți de speranță, prea slabi pentru a menține aerul de nepăsare care e necesar pentru a menține interesul cuiva.

Iar asta nu e joacă în care aș vrea să mă joc. Iar dacă sunt forțat să joc, ceea ce se întâmplă, din păcat, atunci voi pierde cu plăcere. Pentru că pentru mine o victorie cinstită este atunci când ești sincer cu tine și cei din jur în privința emoțiilor.

Oameni care sunt cinici sunt vulnerabili. Le e frică să lase pe cineva în inimile lor, cineva care le va descoperi toate secretele pe care nimeni nu le-a aflat niciodată.

Dar eu vreau asta. Ador sentimentul de intimitate care apare în urma acestui fapt. Nimic nu mă face să mă simt mai fericit decât gândul că cineva mă știe în totalitate, pentru că eu i-am permis asta.

Când prietenii mei cinici încep o nouă relație, deseori îmi zic că nu va merge, că relația va eșua, că vor fi răniți. Pe de altă parte, persoanele care încă mai cred în dragoste, când încep o nouă relație, își imaginează viitorul împreună, gândindu-se la cum ar fi dacă această relație ar dura o eternitate și mai mult decât atât.

Când intru într-o relație, mă dedic ei trup și suflet. Nu mă gândesc cum ar fi să ies cu cineva mai frumos, deștept sau atrăgător. Pur și simplu nu mă gândesc dacă există sau nu cineva mai bun. Mă concentrez pe ce m-a făcut să mă îndrăgostesc de persoana în cauză, nu la tipul de persoană de care aș vrea sau ar fi trebuit să mă îndrăgostesc.

Iar în timp ce alții încearcă să se protejeze de la eventuale dureri provocate de relații eșuate, eu mă arunc în brațele neștirii.

Știu că a fi uman înseamnă a accepta fiecare emoție pe care o ai, așa că nu mă gândesc de două ori înainte de a face ceva care m-ar putea întrista, dacă acest ceva ar putea să mă facă fericit.

De asemenea, nu mă gândesc de două ori înainte de a face ceva ce m-ar putea face fericit, dacă acest ceva m-ar putea, de asemenea, întrista. Accept binele cu răul, Yin-ul cu Yang-ul.

Sunt deschis pentru orice emoții inima îmi aruncă în cale.

Asta e frumusețea de a fi un romantic încrezut: sentimentele nu te sperie. Ele te fac mai puternic.

via: novapost