fb

– De ce m-ai mințit? – Credeam că o să mă crezi…

„Bună, ce mai faci?” O întrebare pe care și-o dau toți foștii iubiți. Ți-o dau și eu. Din curiozitate și din simplu fapt că vreau să știu dacă ești bine. Nu ești obligat să-mi răspunzi. Te las să mă urmărești cu privirea, să mă analizezi, îți las mintea să joace sub ritmul meu. Mă dorești? Nu mă mai ai în inima ta sau, când faci dragoste cu ea, te gândești la mine? Mă respingi? Sau încă îți este dor?

Da, ai dreptate… niște întrebări naive, infantile. Doar suntem oameni maturi, cu gânduri filozofice, cu sufletul trecut prin ninsori și ploi. Suntem puternici, duri, serioși. Nu plângem, nu suferim, nu disperăm. Paradoxul e că ne alinăm amarul în alcool și ne omorâm amintirile prin așternuturi străine, cu oameni străini – niște suferinzi care vor să scape de trecutul lor. Ne mințim unii pe alții și facem sex cu suflete goale. Ne îmbolnăvește miciuna, trădarea, alimentele alterate, simularea, mimarea, stereotipurile. Suntem doar niște carne, ne exploatăm, ne batem joc de noi cu ajutorul comportamentului nostru mediocru. Ne credem de neînvins, însă ne doboară un simplu sărut și un zâmbet fals. Ne credem deștepți, dar nu știm să spunem la sfârșit un „iartă-mă, ai fost o fraieră pe care am mințit-o la greu.”

Sună dur? E adevărul pe care nu-l pot ascunde, nu-l pot înghite, deoarece mi se face greață. Mi se face greață când îmi amintesc câte scuze, promisiuni spuse de tine le-am crezut adevărate. Nu vreau să spun ceva de genul: Te-am iubit. Mai ții minte cum ne iubeam și ne sărutam în ploaie? Tu ai fost al meu. Te-am venerat. Bla bla bla. Prea multă miorlăială și romantism. Romantismul care s-a pierdut prin sicriele de plumb ale lui Bacovia. M-ai mințit, un lucru pe care nu-l poți nega, pe care l-ai recunoscut și singur. Doar că nu înțeleg de ce ai făcut-o, de ce te-ai complicat, de ce ai jucat un rol și nu ai fost tu însuți? Răspunde-mi simplu la următoarea întrebarea: de ce m-ai mințit?

„Credeam că o să mă crezi…” mi-ai răspuns pe un ton liniștit având în ochi tot frigul de la Polul Nord.

Prea multă miciună, ne mințim uneori și pe noi crezând că ne vom duce în eroare, că vom îngropa adevărul în morminte și vom arunca peste ele câteva lopeți de pământ. Ah, cât de mult ne mințim. Cât de mult…

– De ce m-ai mințit? – Credeam că o să mă crezi… citat cu autor anonim