De ce îl pierzi anume atunci când îl dorești cel mai mult

Când întâlnim oameni care ne plac foarte mult, începem să ne comportăm ciudat. Suntem atenți la expresia feței, la felul cum vorbim, cum arătăm, cum mergem. Începem să ne prefacem interesați de ceva ce chiar nu ne place.

Ne punem măști și devenim falși, devenim umbra cuiva. Unii oameni se îndrăgostesc de noi așa cum suntem, pe ei nu-i deranjează deloc defectele sau neajunsurile noastre. Lor le plac aceste ciudățenii.

La un moment dat noi începem să devenim prea dependenți de încercarea de a ne potrivi cu o altă persoană, încât, în acest proces, noi pierdem ceea ce ne face pe noi unici și doriți cu adevărat.

Începem să iubim și ne dăm seama că cineva ne ocupă în mod constant toate gândurile. Iubim. Iubim până la nebunie, până la infinit. Devenim de nerecunoscut: purtăm haine care nu ne avantajează doar ca să părem mai atrăgători, ne facem planuri de viitor mult prea devreme…

Dar asta nu va dura. În doar câteva luni sau chiar mai puțin, vraja se va destrăma, visele se vor nărui. Vom petrece nopți nedormite gândindu-ne la el, pentru că mesajele au rămas fără răspuns, apelurile la fel. Suntem pierduți în necunoscut. De ce? De ce cu cât mai mult demonstrăm dragostea, cu atât mai des suntem trădați?

Merităm să avem alături pe cineva care să ne iubească pentru cine suntem, pentru ce facem sau iubim, pentru ce putem sau încercăm. Merităm pe cineva care să ne iubească la bine și la greu.

Trebuie doar să începem să ne comportăm altfel, mai sincer, mai simplu, să fim noi înșiși. Să încetăm să mai fim altcineva decât suntem cu adevărat.

Iar dacă nu putem fi cu cineva pe care îl iubim, acesta e un semn clar că nu suntem potriviți. Pur și simplu nu ne potrivim.

Source :