fb

Dacă vrei să ai o relație de-o viață, caută partenerul cu această calitate importantă

Fiecare din noi, în adâncul sufletului, își dorește să aibă alături un partener care să știe cum e să manifești empatie în raport cu a doua jumătate. Numai în acest caz vei putea coopera în armonie cu partenerul, ca să înfruntați toate obstacolele care vor apărea în cale.

În acest sens, una dintre cele mai importante calități ale unui om este empatia.

Ce înseamnă empatia?

Este abilitatea de a trăi și înțelege la nivel emotiv sentimentele și experiențele altor persoane. Se manifestă și prin capacitatea de a adopta punctul de vedere a altei persoane, de a privi lucrurile din perspectiva ei.

Empatia poate fi manifestată nu doar pentru oameni, ci și pentru animalele, care se află lângă noi și față de întreaga planetă, care ne găzduiește. Practic orice om poate experimenta empatie. Întrebarea este la ce nivel este dezvoltată empatia fiecăruia? Empatia poate fi măsurată pe o scară, la capătul negativ al căreia se află psihopații (persoanele care nu sunt capabile de compasiune).

De ce empatia este importantă pentru o relație?

Empatia este elementul cheie a relației tale cu o altă persoană.

Aceasta se referă la relația noastră cu părinții, surorile, frații, rudele, prietenii, colegii și alții. Dar mai ales, empatia este importantă când ne referim la o relație romantică.

Dacă vrei să construiești o relație de durată, atunci vei petrece mult timp cu partenerul tău, vei ține cont de părerea lui și vei fi influențat de dispoziția și atitudinile lui.

Dacă nu ești o persoană empatică…

Dacă nu îți pasă prea mult de sentimentele altora și nu ești afectat de durerea altora, nu poți fi numită o persoană empatică. Din acest motiv îți va fi dificil să înțelegi și să îți explici acțiunile și viziunile altei persoane. De multe ori le vei considera lipsite de logică.

Vei considera că persoanele empatice, care simt compasiune și suferă din cauza durerii altora, sunt slabe. De aceea, nu le vei putea trata cu respect. În cele din urmă, într-o relație cu o persoană empatică, vei considera că ea își folosește emotivitatea pentru a te manipula, iar ea se va simți respinsă pentru că nu vei fi receptiv.

Dacă ești o persoană empatică…

Dacă ești o persoană foarte empatică, îți va fi dificil să înțelegi de ce partenerul tău este atât de rece și indiferent. Vei începe să te întrebi dacă el cu adevărat ține la tine? Are nevoie sincer de tine?

Pentru tine ar fi imposibil să trăiești viața fără ca să simți emoții intense. Partenerul va începe să îți pară prea egoist și vei pierde respectul față de el.

Poate fi dificil să iei o decizie

O relație serioasă, de durată este atunci când două persoane devin o echipă. Ei trebuie să coopereze în luarea oricărei decizii. 

În cazul în care unul dintre parteneri este mai puțin sensibil la sentimentele persoanelor din jur, ajungerea la un acord comun poate fi aproape imposibilă.

Este adevărat că în unele cazuri expresia ”polii opuși se atrag” este validă. De exemplu, atunci când ne referim la un visător și la un realist, ei se completează unul pe altul. Obținem un amestec dintre impulsivitate și pragmatism. Situația este diferită în cazul empatiei. O persoanele empatică și una non-empatică nu se vor armoniza niciodată. Ei pur și simplu nu se vor înțelege unul pe celălalt.