Atunci când înțelege că îl iubești enorm, din toată inima, el poate profita de aceste sentimente sincere, poate deveni indiferent și egoist, sau poate îmbrățișa iubirea ta, poate fi recunoscător pentru tot ceea ce vrei să construiești alături de el.
În momente complicate, în momente sensibile, atunci când are șansa să-și deschidă sufletul, înțelegi adevăratele lui intenții. Dacă îi pasă cu adevărat, știind că te simți prost sau ești nefericită, va veni alături de tine cu empatie și bunătate.
Dacă îi pasă, va fi sincer cu tine. Nu va încerca să te mintă, să îți spună o poveste falsă, atât de frumoasă și totuși falsă. Îți va povesti despre lumea lui, așa cum este ea, cu toate momentele dificile și lecțiile învățate. Îți va vorbi despre el, omul cu defecte.
Va renunța la egoism, pentru că acest comportament nu are nimic în comun cu afecțiunea, cu grija față de tine, cu planuri de viitor și echilibru. În locul atitudinii indiferente va încerca să fie cât mai conectat emoțional la emoția ta.
Acolo unde nu va ști răspunsurile potrivite, va întreba. Nu-i va fi frică de imprevizibil, nu se va detașa de relația voastră în momente grele. Își va asuma rolul de partener, va fi primul care va aduce stabilitate, va fi mereu responsabil.
Din moment ce îi pasă de tine, de voi, nu mai încearcă să impresioneze într-un fel superficila, să te convingă să te apropii de el. Va dori să-i cunoști sufletul, să-i cunoști lumea, să stea de vorbă cu tine, să te înțeleagă cu adevărat.
Va fi omul tău corect și bun
Va alege să construiască alături de tine, să evite certurile inutile, va refuza să-ți vorbească urât, să te jignească sau să te umilească, indiferent de starea lui și de motive. Nimic nu contează mai mult ca liniștea ta sufletească sau starea ta de bine.
Va aduce lumină în viața ta, prin felul său de a fi, prin curajul cu care va înfrunta provocările, prin pasiunea și energia cu care își trăiește viața. Va fi un exemplu, o sursă de inspirație, mereu pregătit să construiască, să motiveze.
El nu va fugi pe ușa din spate, dacă nu îi vor fi pe plac anumite lucruri. Nu-i va fi rușine să recunoască adevărul, să-și recunoască greșelile, să-și ceară iertare, să accepte compromisul. Dacă își va asuma ceva, vei ști că își va respecta promisiunea.
Este omul tău de încredere. Va avea atât de multe motive să fie devotat, să nu trădeze vreodată povestea voastră, să nu manipuleze cu emoțiile tale. Cuvintele sale vor fi sincere, conectate de fiecare dată la realitatea relației.
Dacă îi pasă cu adevărat, nu va forța lucrurile, nu va pune presiune pe tine, nu îți va reproșa tot felul de comportamente. El s-a îndrăgostit de naturalețea ta, de gingășia ta, de bunătatea sufletului, de tot ceea ce oferi în fiecare zi.
Dacă îi pasă, nu te va considera o rezervă, niciodată. Nu te va îndepărta de inima lui, niciodată. Nu te va considera o străină, niciodată.
© De Vorbă cu Tine





