Dacă un om te place, el nu este indiferent: ține minte asta!

Mereu am fost stăruitoare. De mică îmi urmăream visurile și dorințele. Sunt foarte ambițioasă. Dacă voiam să obțin un loc de muncă, stăteam în camera de primire a șefului, până când el era de acord pentru un interviu. Dacă doream să termin un proiect, nu mâncam, nu dormeam, nu ieșeam nicăieri până nu-l finalizam. Dacă doream ca un om să fie lângă mine, puneam în aplicare toate tacticile pe care le cunoșteam până era al meu. Nu am fost niciodată indiferentă față de ceea ce-mi doream. Am fost indiferentă față de ceea ce respingeam.

Unii sunt mai ambițioși decât alții. Unii sunt mai axați pe toate lucrurile, alții – doar pe unele. Dar eu știu că nimeni nu este indiferent atunci când își dorește ceva sau pe cineva cu adevărat. De exemplu: nu-mi pasă unde locuiesc, cu ce mă îmbrac și cu ce transport merg. Dacă există sentimente sincere, mie îmi pasă.

Atunci când cineva nu răspunde la mesajele și apelurile tale, când azi te vrea, iar mâine te ignoră, nu înseamnă că este leneș sau schimbător. Pur și simplu nu-l interesează persoana ta. Nouă nu ne pasă de acele lucruri, pe care nu ne temem să le pierdem – este dureros să conștientizăm asta, dar este adevărat.

Atunci când cineva te place cu adevărat, nu este indiferent. Iar atunci când îți faci griji că nu l-ai apelat, când îi răspunzi la fiecare mesaj, când în fiecare zi ieși cu el la plimbare – nu este o obsesie, pur și simplu îți pasă. Dacă nu este reciproc, înseamnă că lui nu-i pasă. Când este grijuliu, îți răspunde la mesaje. Nu dorește să-l minți că ești ocupată și nu ai timp pentru el, deoarece vrea să fii tu însăți, nu să pretinzi că ești cineva. Când te prefaci că nu-ți pasă, doar ca să nu-l stresezi – ai nevoie de un astfel de om?

Desigur că nu. Prea des am stat lângă oameni indiferenți, încât am uitat cum arată oamenii cărora le pasă. Când el vrea să te simtă, vrea energia ta, emoțiile tale, când vrea să-ți citească mesajele, când vrea să-ți simtă prezența și atenția, atunci el te vrea alături.

Nepăsarea înseamnă indiferență. Dar să te abții, să te prefaci și să încerci să nu complici relația doar pentru a corespunde nepăsării altcuiva – astea nu sunt acele limite pe care trebuie să ți le impui. Când cineva te place cu adevărat, nu este nepăsător. Iar dacă este nepăsător, acesta este semnul care îți spune că trebuie să mergi mai departe.